Supravieţuitorul din barajul de acum 12 ani, Marius Niculae a înscris pe stadionul din Pireu şi e relaxat. Pune în practică o lecţie de autosugestie pe care a primit-o de la Michael Schumacher, germanul care a ieşit de 7 ori campion mondial în Formula 1
În noiembrie 2001, naţionala României experimenta unul dintre cele mai dureroase momente din istoria recentă. Mare favorită în barajul cu Slovenia, echipa antrenată de Gică Hagi făcea 1-2 şi 1-1 cu Slovenia şi rata o calificare după trei prezenţe consecutive la turneele finale. Golul din tur, la Ljubljana, era marcat de Marius Niculae, pe atunci considerat, vorba americanilor, The Next Big Thing din fotbalul românesc. După 12 ani, un Niculae plin de cicatricile operaţiilor suferite în carieră e din nou în lotul pentru un baraj, ultima lui şansă de a prinde un Mondial.
Îţi mai aduci aminte ziua de 10 noiembrie 2001?
(Râde amar). Normal că o ţin minte, dar nu cu plăcere. Chiar dacă am dat gol, am pierdut meciul.
Tu faci legătură între barajul cu Slovenia şi cel cu Grecia, iar amintirile tale sunt importante. Ce altceva îţi aminteşti?
Înainte de meciul de la Ljubljana a nins, ne-am bătut cu bulgări. Eram încrezători. Meciul a început foarte bine pentru noi, am avut 1-0 şi mai multe ocazii să facem 2-0, dar din nefericire am luat două goluri. Ţin minte şi acum golul ăla luat de la corner aproape. Amintirile sunt neplăcute.
Cum a fost seara de după meciul de la Ljubljana?
Eram un pic supăraţi, chiar dacă luasem bătaie, dar aveam încredere că ne vom califica. Nu erau aşa mari emoţiile, îi simţisem pe sloveni în teren şi ştiam că-i puteam bate.
A venit meciul retur, în Ghencea, pe ploaia aia... şi am făcut doar 1-1.
Când e să se aleagă praful... ştii cum e.
Cum ai plecat de la stadion?
Eram supărat rău. Chiar dacă eram tânăr, e
