Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Dragă Moş Crăciun, eu cred în minuni“

Publicat in Adevarul, joi 18 decembrie 2008 · · ·

Micuţii aflaţi în clinica de oncologie a Spitalului Fundeni i-au cerut lui Moş Crăciun să le aducă sănătate şi câteva jucării. În Institutul Oncologic Fundeni sunt trataţi aproximativ 200 de copii bolnavi de cancer din toată ţara. Unii dintre ei stau chiar şi câteva luni în spital. Sunt prea mici pentru a şti cât de gravă e boala de care suferă. Institutul Oncologic Fundeni a devenit pentru ei a doua casă, una cu oameni îmbrăcaţi în alb, copii bolnavi şi părinţi trişti.

Plâng atunci când sunt chemaţi la cabinetul de tratament pentru a li se administra o perfuzie. Le e frică de injecţii şi, oricât de frumos le-ar vorbi medicii, gândul că vine timpul să fie din nou înţepaţi îi sperie.

Diagnosticul e dur, iar părinţii îl pronunţă cu lacrimi în ochi şi glasul stins: „cancer”. După tratamentul de dimineaţă, cei mai mici se refugiază în sala de joacă pe care ei o numesc „Grădi”, prescurtarea grădiniţei de la care au fost smulşi de boală.

Unii dintre ei mai au doar câteva zile de trăit. Nu ştiu acest lucru. Poate nici nu mai apucă Sărbătorile şi totuşi îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Alţii au trecut prin mai multe operaţii, dar vor fi recuperaţi. Aproximativ 80% din copiii bolnavi de cancer trăiesc la limita subzistenţei. O parte din părinţii acestora îşi aduc la spital şi copiii sănătoşi pentru că nu au cu cine să îi lase acasă. 

Prin intermediul asociaţiei P.A.V.E.L., am primit la redacţie mai multe scrisori din partea micuţilor bolnavi de cancer. Toţi l-au rugat pe Moşul să le aducă sănătate şi, dacă se poate, câteva jucării.Trebuie să le arătăm că Moş Crăciun există. Se află în fiecare dintre noi. Rămâne doar să ne aducem aminte că am fost odată copii şi am crezut în el.

Face naveta pentru porţia de viaţă

Andrei Cosmin Ailincăi din Botoşani are patru ani. E internat la Fundeni cu diag­nos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 3 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 56 minute
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Incendiu la o fabrică de cherestea din Bacău. Focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi

Ziare.com acum o ora
ISU Bacău a anunțat că un incendiu puternic a izbucnit, joi, 28 martie, la o fabrică de prelucrare a lemnului situată în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. Primele date arată că focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului unei

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale