Deşi nu-şi declară niciun inamic, în afara teroriştilor, Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai devine o redutabilă forţă în Asia Centrală Grupul "Shanghai-6" derulează,
Deşi nu-şi declară niciun inamic, în afara teroriştilor, Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai devine o redutabilă forţă în Asia Centrală
Grupul "Shanghai-6" derulează, între 9 şi 16 august, primul exerciţiu militar la care participă toate cele şase state membre, sub supravegherea şefilor de state majore. Concluziile manevrelor vor fi analizate la summitul liderilor politici, din 16 august, de la Bişkek, în Kîrgîzstan.
China şi Rusia, împreună cu Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan, au fondat în 2001 Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (SCO), ca alianţă nemilitară, având drept principii "parteneriatul, nealinierea, încrederea reciprocă, respectul şi egalitatea diversităţii culturale". După ce a făcut posibilă reducerea forţelor militare la graniţele comune, componenta militară a organizaţiei a primit misiunea de luptă împotriva curentelor teroriste-islamiste-separatiste care străbat Asia Centrală, din Xinjiang până în Caucaz.
Trecerea de la manevrele bilaterale la primul exerciţiu militar cu adevărat comun şi suprapunerea lui cu reuniunea liderilor politici arată importanţa pe care toate statele membre o dau de-acum organizaţiei.
Misiune de pace, antiteroristă
"Misiunea de Pace 2007" are un episod lângă Celabinsk, în districtul militar Volga-Urali, şi altul la Urumqi, capitala regiunii autonome uigure Xinjiang. Oficialii statelor implicate, mai ales cei chinezi, repetă că "exerciţiile nu vizează nicio terţă parte", doar "contribuţia la pacea, securitatea şi stabilitatea regiunii".
Un scenariu de luptă presupune că şefii de state majore ai membrelor SCO sunt înştiinţaţi, la Urumqi, că un orăşel din Urali, la 2.000 km depăr