Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moment revoluționar în istoria medicinei: Organe umane, crescute în laborator

Publicat in Adevarul, miercuri 9 mai 2012 ·

S-ar putea ca în viitor oamenii să nu mai doneze organe. De ce ? Niște cercetători de la o universitate din Londra au reușit să crească organe umane în condiții de laborator, folosindu-se de materialul genetic al pacientului.

Echipa condusă de profesorul Alexander Seifalian face parte din departamentul de nanotehnologie şi medicină regenerativă din cadrul University College London.

Acești oameni de știință folosesc celule recoltate de la pacienți pentru a crește organe "la comandă", scrie descopera.ro. Având în vedere că aceste organe sunt dezvoltate din celulele pacienților, șansa ca ele să fie respinse de corp este redusă la zero. Cel puțin, teoretic vorbind.

"Acum creştem un nas pentru un pacient, pe care urmează să-l folosim luna viitoare. Este o premieră mondială, nimeni nu a mai crescut un nas în laborator până acum", a declarat profesorul Seifalian.

Nasul "crescut în laborator" nu va fi aplicat direct pe fața pacientului, ci mai întâi va fi introdus într-un balon care va fi implantat sub piele, în mâna celui care va fi supus intervenției chirurgicale. Timp de patru săptămâni, perioadă în care se vor dezvolta pielea și vasele sanguine ale nasului, acesta va fi monitorizat. Abia după cele patru săptămâni, nasul va fi transplantat pe față.

"Alţi specialişti au încercat să facă implanturi pentru înlocuirea nasului, însă nu au găsit soluţii care să funcţioneze pe termen lung. Nasurile pe care aceştia le-au folosit s-au deplasat pe faţă cu timpul, iar forma lor s-a schimbat. În schimb, nasul nostru nu va avea aceste probleme, pentru că este un nas întreg construit din polimeri", a explicat Adlola Oseni, membru al echipei de cercetători.

„Dacă vom reuşi să creştem o inimă sau un plămân în laborator, nu vom mai avea nevoie de donatori. Eforturile noastre ştiinţifice vor avea consecinţe extraordinare asupra modului în care practicată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum o ora
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 59 minute
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

PUSL: Cristian Popescu PIEDONE este un om pentru care dialogul este esențial

Gandul acum 32 minute
Partidul Umanist Social Liberal face câteva precizări pentru a pune capăt oricăror speculații pe unele teme aduse constant în discuție în spațiul public. ​Președintele executiv al PUSL, Cristian Popescu Piedone, este un om pentru care dialogul este

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°