Liviu Dragnea, artizanul noii regionalizări a României, cere pacienţă în abordările politice legate de anunţata reformă administrativă. Deocamdată se face un studiu cât mai ştiinţific, ne asigură vice-premierul Dragnea, urmând ca, după studierea concluziilor, să se ia deciziile pertinente.

El solicintă răbdare în special din partea partenerilor liberali pentru că, nu-i aşa, „cu aceste regiuni nu pleacă nimeni în mormânt”. Din păcate pentru Liviu Dragnea, ultima sa afirmaţie, că nimeni nu ia cu el regiunile în mormânt, nu poate fi luată de bună. Întreaga reformă administrativă poate fi uşor îngropată, dacă este făcută în stilul cu care administraţia românească ne-a obişnuit de-a lungul anilor: în forţă, bombastic şi pompieristic la început, în haos, degringoladă şi abandon la sfârşit.

În problema regionalizării, lumea se inflamează în două chestiuni, ambele la fel de neimportante. Prima, câte regiuni vor fi. A doua, unde vor fi centrele regionale. De aici, discuţii nesfârşite şi iritări politice.

Chstiunea esenţială pentru Liviu Dragnea este să-şi răspundă sieşi şi apoi populaţiei de ce este nevoie de regionalizare. Este cu adevărat un proces esenţial? Aduce beneficii şi care sunt ele?

La nivel european, nu există un model unic. Poţi să o faci într-un fel sau într-altul sau poţi să nu o faci deloc.

Care este cel mai important lucru în toată povestea? Câte regiuni sunt? Unde le este capitala? Nici pe de parte. Ceea ce contează este dacă o astfel de schimbare va face să meargă mai bine o administraţie locală care merge acum foarte prost.

La fel ca toţi românii, Liviu Dragnea ştie că administraţia locală merge prost. Dar, spre deosebire de alţi români, el este cel care ar trebui, prin fişa postului, să o facă să funcţioneze ceva mai bine.

Dublarea baronilor locali cu baroni regionali ar fi o catastrofă