În cadrul unui întâlniri avute cu şefii filialelor de partid ai „Rusiei Unite”, preşedintele rus Vladimir Putin a răspuns dur la adresa unui comentariu postat pe o reţea de socializare de către un om de ştiinţă rus, ne informează NEWSru.com.
Preşedintele a fost înrebat ce părere are despre „propunerea unui savant rus ca zona Arcticii să fie transmisă sub controlul comunităţii internaţionale”.
Reacţia lui Putin a fost una dură: „un prostănac” – aşa l-a catalogat pe omul de ştiinţă care şi-a exprimat opinia pe reţeaua de socializare Facebook.
„Arctica reprezintă partea integrantă a Federaţiei Ruse, care se află sub suveranitatea noastră pe parcursul a mai multor secole. Deci, acest statut va fi păstrat în continuare” – a mai adăugat preşedintele rus.
Vladimir Putin a mai menţionat că în apropierea coastelor Norvegiei se află submarinele nucleare americane. „Timpul de zbor al acestor rachete până la Moscova ar fi de aproximativ 16-17 minute, iar în aceste condiţii vorbiţi de faptul că această regiune ar trebui plasată sub controlul cuiva – un non-sens. Această poziţie este nu numai anti-naţională, dar chiar şi nepatriotică”, a mai declarat liderul rus.
El a menţionat că armata rusă va reface o bază militară din perioada sovietică în Insulele Siberiene, care a fost închisă după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, şi a apreciat că baza este importantă pentru protejarea rutelor maritime din Oceanul Arctic.
Profesorul de la Şcoala Superioară de Economie din cadrul Universităţii Naţionale de Cercetare, Serghey Medvedev, a postat pe contul său de Facebook:
„Rusiei trebuie să i se ia toate drepturile asupra Arcticii, ca unui proprietar iresponsabil. Mergând după modelul Antarctidei, zona trebuie să treacă sub jurisdicţia internaţională adăugându-se interzicerea totală a activităţilor economice şi militare”
„Locuind de ceva timp