Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEZI programul supermarketurilor. Bistriţenii îşi pot face cumpărături până la ora 18.00

Publicat in Adevarul, joi 23 decembrie 2010 ·

Bistriţenii care nu au reuşit să-şi cumpere bucate pentru masa de sărbători nu trebuie să intre în panică deoarece supermarketurile şi-au prelungit programul. Farmaciile din oraş şi-au stabilit orarul de gardă, iar instituţiile şi-au anunţat numerele de telefon la care pot fi contactate dacă, din nefericire, apar probleme

În Ajunul Crăciunului, bistriţenii îşi pot face cumpărături doar până la ora 18.00 fiindcă supermarketurile şi-au redus cu câteva ore programul. În funcţie de preferinţe şi de zona în care locuiesc, oamenii pot merge la Kaufland (până la ora 17.00), la Carrefour, Plus, Profi, Billa şi Unicarm (până la ora 18.00). Toate supermarketurile vor fi închise sâmbătă, în ziua de Crăciun. Programul de luni, 27 decembrie, al supermarketurilor din Bistriţa este unul normal. Grijă la cât mâncaţi! Dacă inspectorii de la Protecţia Consumatorilor îi avertizează pe orăşeni asupra calităţii produselor pe care le cumpără, medicii le atrag atenţia asupra cantităţii şi îi sfătuiesc să nu facă abuz de mâncare şi alcool pentru a evita un drum nedorit la farmacia de gardă sau, dacă lucrurile sunt mai grave, la serviciul de urgenţă al Spitalului Judeţean Bistriţa. Bistriţenii îşi pot procura medicamente de la farmaciile desemnate să facă de gardă în perioada sărbătorilor. Lista acestora este următoarea: Vineri, 24 decembrie, - farmacia Donna, strada General Grigore Bălan nr. 39, telefon 0263-210857 Sâmbătă, 25 decembrie - farmacia Farmilla, bulevardul Decebal nr.19, apt. 1, tel. 0263-214474 Duminică, 26 decembrie - farmacia GALENICA, strada Ştefan cel Mare nr.19, tel 0263-210297 Luni, 27 decembrie - farmacia Donna, strada General Grigore Bălan nr. 39, telefon 0263-210857 Telefoane în caz de defecţiuni Localnicii care se vor lovi de probleme cu reţeaua de apă, cu distribuţia gazului metan sau cu energia electrică pot suna la următoarele numere de telefon. Pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 27 minute
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 3 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 7 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°