În 2008, băncile de pe piaţa românească au dat spre recuperare firmelor de colectare a creanţelor aproximativ 185.000 de credite restante. Valoarea acestora a fost de 150 de milioane de euro. Cele mai frecvente credite date spre recuperare sunt cele de consum, contractate de persoane fizice în monedă naţională. Creşterea alertă a res-tanţelor la credite a început să îngrijoreze tot mai mult băncile de pe piaţa românească. La finele lunii octombrie, totalul restanţelor înregistrate de populaţie şi firme se ridica la aproximativ 680 de milioane de euro şi reprezentau 1,28% din totalul creditelor acordate.
În acest context, instituţiile bancare au apelat şi mai mult la firmele de colectare a creanţelor. “Majoritatea băncilor comerciale de pe piaţă vând la momentul actual o parte, mai mică sau mai mare, din portofoliile lor de datorii”, spune Georg Kovacs, Managing Director al EOS KSI România.
Astfel, valoarea portofoliilor de credite neperformante vândute în acest an de către bănci depăşeşte 150 de milioane de euro, potrivit datelor liderului de piaţă EOS KSI România. În ceea ce priveşte numărul de cazuri date spre recuperare în 2008, acesta se ridică la aproximativ 185.000.
Preţuri în scădere
În ciuda valorii tot mai mari a portofoliilor vândute, companiile de colectare a creanţelor s-au confruntat în acest an cu o reducere destul de însemnată a preţurilor de vânzare. Kovacs spune că, în prima jumătate a lui 2008, atât preţul, cât şi numărul de portofolii vândute de bănci au atins un maximum. Ulterior, numărul de pachete a scăzut şi, în acelaşi timp, şi preţul.
“Preţul mediu al unui portofoliu a scăzut de la 20-25% până la aproximativ 15% din valoarea sa”, a spus reprezentantul EOS KSI. Creşterea costului finanţării, micşorarea ratei de succes la colectare şi creşterea gradului de risc sunt princip