Imprevizibila Serbie a produs prima înfrângere a nemţilor în faza grupelor unui Mondial după o pauză de 24 de ani. Plavii s-au impus cu 1-0, iar Podolski a ratat un penalty. Echilibrul meciului a fost rupt în minutul 37, când Germania a rămas în 10 oameni după eliminarea vârfului Miroslav Klose.
După naufragiul francezilor cu o seară înainte, ce putea fi mai frumos pentru noi, conform principiului „să moară şi capra vecinului", decât să vedem şi Serbia în genunchi după doar două etape ale Mondialului? Eşecul contra Ghanei i-a aruncat pe jucătorii lui Antici în „ghearele" unei Germanii euforice, transformată peste noapte într-una dintre favoritele Mondialelor.
De altfel, „Mannschaftul" a intrat pe stadionul din Port Elizabeth cu aceeaşi alură, a „monstrului" care se pregăteşte să devoreze o nouă victimă. Ceea ce au uitat nemţii a fost însă faptul că adversarii erau alţii, în niciun caz din rasa „cangurilor" australieni. „Cred că tinerii mei jucători sunt destul de maturi pentru a rezista presiunii", spunea înainte de meci selecţionerul Löw. Nici în visele cele mai urâte tehnicianul german nu credea că va fi „sabotat" chiar de cel mai experimentat fotbalist al său.
Este vorba despre Miroslav Klose (32 de ani), care a strâns două „galbene" în prima repriză şi i-a lăsat pe nemţi în inferioritate din minutul 37. Nimic notabil nu se întâmplase până atunci, însă eliminarea lui Klose i-a dat meciului nota de „nebunie" aşteptată de spectatorii neutri. Imediat, la următoarea acţiune de atac, zvârluga blondă Krasici a centrat de pe partea dreaptă, „uriaşul" Zigici (2,02 m) nici dacă voia n-avea cum să piardă duelul aerian cu „piticul" Lahm (1,70 m), iar Jovanovici a îndeplinit o simplă formalitate.
Podolski, campion la ratări
De-aici şi până la mijlocul reprizei secunde, stupoare! În cel mai pur stil balcanic, cu un om în plus, sârb