Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:„Ziua cea mare” la Grădina Zoologică

Publicat in Adevarul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Mii de localnici se vor relaxa de 1 Mai la Zoo, locul preferat de părinţi pentru copiii lor. Alături de 1 iunie, Ziua Muncii este cea care aduce numărul cel mai mare de vizitatori la Zoo Târgu-Mureş.

În condiţiile în care meteorologii anunţă o zi cu soare şi o maximă de 23 de grade pentru mâine, la Grădina Zoologică sunt aşteptate câteva mii de persoane. Având în vedere că la Platoul Corneşti (cel mai înalt punct al oraşului n.r.) au fost amenajate spaţii pentru grătare, mii de localnici care vor petrece 1 Mai la iarbă verde sunt aşteptaţi la Zoo. Între mititei şi bere, vă puteţi delecta la vederea celor peste 120.000 de specii de animale. „Suntem pregătiţi pentru un flux mare de vizitatori, la fel ca în fiecare an. Dacă vremea va ţine cu „clasa muncitoare”, cu siguranţă aceştia vor avea ce vedea la Grădina Zoologică”, ne-a declarat Bereczki Baltazar, directorul Zoo Mureş.

Animale noi, constant

În urmă cu câteva săptămâni, Adevărul de Seară anunţa naşterea unui pui de maimuţă din rasa Pavian cu mantie. De atunci, la Zoo au fost aduse în special reptile, dar administratorii Grădinii au anunţat că odată cu încălzirea vremii, vizitatorii vor avea parte de animale noi tot timpul. „Încă nu a fost botezată maimuţica, dar vom organiza o serbare la care vor participa elevi, iar ei vor fi cei care o vor boteza. În rest, îi anunţăm pe mureşeni că mereu vom aduce animale noi la Zoo, deoarece nu putem altfel să menţinem interesul crescut al vizitatorilor”, a completat Bereczki. Mâine la Zoo, programul la casa de bilete se va încheia la ora 18.00, dar vizitatorii aflaţi deja înauntru vor putea rămâne până la ora 19.00. Preţul unui bilet este de 2 lei pentru copii, studenţi şi pensionari şi 5 lei pentru adulţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 57 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 23 minute
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum 51 minute
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum 43 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Mutua Madrid Open. Ea ar putea să o înfrunte pe Iga Swiatek

News.ro acum 57 minute
Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 27, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de categorie WTA 1000 de la Madrid, fază în care ar putea să o înfrunte pe Iga Swiatek, liderul mondial. Cîrstea a trecut în turul doi de Alexand

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/21°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

13°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°