Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul lider al PNG Braşov, dat în urmărire naţională, prins şi încarcerat la Penitenciarul Codlea

Publicat in Mediafax, luni 3 iunie 2013 ·

Fostul preşedinte al organizaţiei municipale PNG Braşov Adrian Mureşan, dat în urmărire naţională în 24 mai, după ce fusese condamnat definitiv de instanţa supremă la opt ani de închisoare cu executare pentru lipsire de libertate, a fost prins de poliţişti şi încarcerat la Penitenciarul Codlea.

Adrian Muresan a fost găsit de poliţişti într-o locuinţă din municipiul Braşov, în 31 mai, a anunţat, luni, într-o conferinţăde presă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisar şef Liviu Naghi.

Fostul preşedinte al organizaţiei municipale PNG Braşov a fost încarcerat la Penitenciarul Codlea, unde va ispăşi pedeapsa de şapte ani de închisoare pentru şantaj şi lipsire de libertate.

Adrian Mureşan şi alţi şase complici ai acestuia, între care fostul preşedinte al organizaţiei judeţene PNG Braşov Marian Aurel Arişanu şi un notar braşovean, au fost condamnaţi definitiv la şapte, respectiv opt ani de închisoare cu executare, în 21 mai, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar de şantaj şi lipsire de libertate.

Mureşan a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare, pentru lipsire de libertate în forma instigării, fiind acuzat că a sechestrat în anul 2008 un om de afaceri, pe care l-a obligat să-i vândă un teren la un preţ mult sub valoarea pieţei.

De asemenea, fostul preşedinte al organizaţiei judeţene PNG Braşov Marian Aurel Arişanu a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru şantaj, iar Radu Dârjan, Gheorghe Marius Dârjan, Gabriel-Darie Aculov şi Adrian Frandeş au fost condamnaţi la câte opt ani de închisoare pentru lipsire de libertate.

Notarul Viorel Tudorache a primit şapte ani de închisoare pentru şantaj sub forma complicităţii, iar avocata Anamaria Burcă (fosta soţie a lui Adrian Mureşan) a primt o sentinţă de un an de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.

Cei şapte, cu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 32 minute
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 43 minute
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum o ora
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 4 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 4 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Ana Bogdan a fost eliminată de la Madrid Open, după o partidă în care a avut minge de meci

Mediafax acum 55 minute
În setul secund, Ana Bogdan a avut o minge de meci, după ce revenise în primul, când părea că nu mai are nicio şansă. După trei ore şi 23 de minute, românca a cedat în setul decisiv, pierzând meciul cu 6-7 (5), 7-6 (4), 6-2. La 1-5 în primul set, pe

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°