Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia bagă Republica Moldova în criză

Publicat in Adevarul, luni 4 iunie 2012 ·

Economia Moldovei resimte deja efectele negative ale crizei datoriilor din Uniunea Europeană. Specialiştii îndeamnă autorităţile să dea dovadă de prudenţă în politicile economice şi financiare.

Situaţia dificilă din UE şi riscul ieşirii Greciei din zona euro şi-a pus deja amprenta asupra Moldovei prin încetinirea creşterii economice. În primul trimestru al anului 2012, ritmurile de creştere a comerţului şi a transferurilor băneşti de la migranţi au scăzut simţitor, iar în industrie se atestă o reducere a producţiei, constată Vlad Furdui, şeful Departamentului finanţe corporative la BIS-Capital.

Situaţia impune prudenţă sporită

Expertul spune că în condiţiile în care circa 50% din exporturi iau calea UE, inclusiv 43% în statele din zona euro, „o eventuală pierdere a acestei pieţe, combinată cu o apreciere a leului faţă de euro, va afecta perspectivele de creştere a Moldovei". Potrivit lui Furdui va avea de suferit şi sectorul financiar al ţării, vor stagna investiţiile străine directe, se va mări cota creditelor neperformante din sectorul privat, iar băncile vor acorda mai puţine împrumuturi.

„Situaţia actuală impune o prudenţă sporită din partea factorilor de decizie în materie de politici de stabilizare macroeconomică şi implementarea măsurilor de stimulare a cererii interne şi a exporturilor", menţionează specialistul. Vlad Furdui îndeamnă autorităţile să fie foarte atente la promisiunile de majorare a unor cheltuieli, mai ales în privinţa măririi salariilor, şi constată că „în acest sens, amânarea creşterii retribuţiilor pentru unele categorii de bugetari până în 2015 poate fi privită ca o măsură de optimizare a cheltuielilor publice".

Tokhir Mirzoev, şeful reprezentanţei FMI la Chişinău, afirmă că principalele canale de transmitere a crizei sunt aceleaşi ca şi în 2009: „scăderea cererii la exporturi, reducerea fluxului de remitenţe şi a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 12 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 9 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°