Dacă ne paşte pesimismul avem ac de cojocul lui. Se mai fac şi lucruri bune, chiar foarte bune uneori. Că e „moartă în coteţ”, că „nu s-ar mai putea face nimic”, că ar fi „inutil să protestăm”, că „ăi de sus” fac oricum doar ce vor, că-s cumpăraţi şi noi prea mici pentru ca să ne mai opunem cu succes: n-am putea număra de câte ori s-au auzit în România postcomunistă sintagme de acest soi.
Asta încercând, înainte de orice, nu doar să avanseze explicaţii fanteziste mizeriei generale, ci să şi scuze fatalismul multora, pasivitatea şi statul lor pe tuşă.
Or, nu-s cumpăraţi chiar toţi. Mai există şi exemple de dinamism, de gospodari, de oameni de ispravă, de modele de competenţă şi chiar de extraordinară vrednicie în România actuală.
Am avut privilegiul, recent, de a fi invitat la Alba Iulia, la Festivalul Dilema Veche şi de a participa, alături de comisarul european, Dacian Cioloş, de eminenţi colegi, precum Eric Maurice şi Iulia Badea Gueritee de la Presseurop, la o dezbatere despre identităţi locale şi europene, moderată de Cristian Ghinea.
Am avut ocazia apoi să-mi detaliez poziţia despre această complexă şi sensibilă chestiune, împreună cu Iulia Badea Gueritee, la o emisiune a radioului public pe aceiaşi temă. Mi s-a cerut să explic cum putem fi, dacă putem fi, deopotrivă oameni dintr-un oraş anume, dintr-o regiune sau dintr-o ţară şi, concomitent, europeni.
Răspunsul mi l-a furnizat chiar locul în care m-am aflat între 30 august şi 1 septembrie. În oraşul Unirii m-am frecat la ochi. Şi am trăit momente astrale. Nu doar pentru că i-am reauzit vorbind pe „boierii minţii”. Egal sieşi, Andrei Pleşu s-a dovedit, odată în plus, subtil, plin de umor, spiritual, învăţat şi savuros în conferinţa sa „despre bătrâneţe”, ţinută în debutul Festivalului.
Într-un mod nu mai puţin briliant, H.R. Patapievici şi Dan C. Mihăilescu, angajaţi