Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Solidar cu Gigi Becali şi în Emirate: Cosmin Olăroiu a sărbătorit titlul la Al-Ain cu poza patronului Stelei pe tricou

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 mai 2013 ·

Trimiterea latifundiarului după gratii a creat un val de indignare printre cei care susţin că decizia dată de Înalta Curte e, de fapt, una de imagine, prin care se doreşte muşamalizarea unor cazuri mult mai mari de corupţie. Revoltat de ce se petrece în ţară, fostul tehnician al Stelei a reacţionat.

Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi sunt doi dintre cei mai apropiaţi oameni de Gigi Becali din lumea fotbalului. Oli e antrenorul care a reuşit să lucreze cel mai bine cu un tip considerat „imposibil“ de mulţi alţi tehnicieni care s-au perindat la Steaua. Cu Becali şi Olăroiu în frunte, Steaua a reuşit cea mai mare performanţă la nivel de cluburi, după Revoluţia din 1989: calificarea în semifinalele Cupei UEFA, în sezonul 2005-2006.

Mirel Rădoi e finul patronului roş-albaştrilor şi cel mai iubit stelist de la Marius Lăcătuş încoace. În cei opt ani în care a evoluat în Ghencea, mijlocaşul de 32 de ani a ajuns liderul echipei alături de care a cucerit trei titluri şi două Supercupe ale României.

Oli a părăsit Steaua în 2007, dar a rămas în relaţii excelente cu Gigi Becali. Tocmai în contul acestei prietenii, în 2011, când Steaua era la un pas de a rata calificarea în cupele europene, tehnicianul de 43 de ani a revenit la echipă, a cucerit Cupa României, după o finală cu Dinamo, şi a asigurat că roş-albaştrii vor evolua în Liga Europa.

Rădoi l-a urmat pe Oli în Asia, în 2009, însă patronul Stelei a insistat mereu că finul său va fi readus la club, mai întâi, ca jucător, iar ulterior, ca antrenor.

Au renunţat la tricolor

Evenimentele din ultimele zile i-au şocat pe Olăroiu şi pe Rădoi, care, aflaţi în Emirate, au aflat cu stupoare că patronul Stelei a fost condamnat la închisoare în „Dosarul Terenurilor“ în care statul a fost păgubit cu 900.000 de dolari.

Deşi s-au ferit să d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA125 din Antalya

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Irina Begu (33 ani, 126 WTA) a trecut, vineri, în sferturi” de slovena Polona Hercog (33 ani, 213 WTA) cu 6-4, 6-4 și o va întâlni pe japoneza Moyuka Uchijima (22 de ani și 151 WTA) pentru un loc în finală. Todoni a cedat cu 2-6, 1-6 în fața argenti

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum o ora
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 2 ore
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

O femeie din Neamț a găsit un plic cu 16.800 euro şi l-a predat la poliţie

G4Media acum 42 minute
O femeie în vârstă de 34 ani a găsit în parcarea unei clinici medicale din Piatra-Neamţ un plic cu 16.800 euro şi l-a dus la sediul poliţiei, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, citat de Agerpres.ro. „Ea le-a povestit

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum o ora
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Incendiu cu degajări mari de fum la o hală dezafectată din Gheorgheni. A fost emis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 37 minute
Potrivit ISU Harghita, incendiul se manifestă la acoperişul unei hale dezafectate, în municipiul Gheorgheni, pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi. La faţa locului intervin patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu t

Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit

Mediafax acum 24 minute
Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit la vârsta 87 de ani. Gossett a câştigat Premiul Academiei în 1983.

Vremea

București
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°