Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Asia au fost domesticite pentru prima dată animalele care au cucerit Internetul

Publicat in Adevarul, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Pe Internet, pisicile sunt unele dintre cele mai populare animale, pozele cu acestea ajungând să ilustreze aproape tot ceea ce s-ar putea ilustra. Totuşi, înainte de toate astea a fost necesară domesticirea lor care se pare că n-a fost făcută în Egipt, ci în Asia.

Cel puţin din punctul de vedere al originii domesticirii lor, pisicile au fost un mister. S-a crezut mult timp că acest lucru s-a întâmplat în Egiptul antic, dar, după cum notează „Ştiinţă&Tehnică“, asta s-ar fi putut întâmpla pentru prima dată în China. În 1997, în apropiere de satul Quanhucun din China, locul în care a fost documentată cultura neolitică Yangshao, mai multe rămăşiţe aparţinând unor pisici au fost scoase la lumină alături de cele ale oamenilor.

Analiza recentă a fosilelor (studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences) a indicat vârsta acesora, 5.300 de ani (+/- 200 de ani), fapt care neagă ipoteza apariţiei pisicilor domestice în Egipt abia acum două milenii, aşa cum se crezuse până în prezent. Mai mult, acestea sunt cele mai vechi dovezi ale domesticirii pisicilor descoperite vreodată, fapt care indică originea chinezească a acestor feline.

A mai existat un moment interesant în această evoluţie a pisicilor, când în Cipru, într-un mormânt vechi de 9.500 de ani, au fost descoperite rămăşiţele unei pisici şi ale unei persoane, acestea fiind înmormântate împreună. Totuşi, datele ulterioare au arătat că era vorba despre o pisică sălbatică. Iar motivul acestei înmormântări neobişnuite a rămas şi astăzi un mister.

Mai multe detalii despre pisici şi evoluţia acestora sunt disponibile pe site-ul „Şţiinţă&Tehnică“.

Urmăreşte-ne şi pe Facebook - Tech Adevărul. Discutăm şi dezbatem acolo. https://t.co/sE0Bm2vxzZpic.twitter.com/weed5vaH1l — Tech Adevărul (@TechAdevarul) December 15, 2013

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum 51 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum 22 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 35 minute
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

10.000 de muncitori ilegali din Venezuela, expulzaţi dintr-o mină clandestină / Mine de aur, diamante, fier, bauxită şi cuarț sunt controlate de grupuri ilegale

G4Media acum o ora
Aproximativ 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi marţi de armată dintr-o zonă din jurul minei de aur clandestine din Venezuela care s-a prăbuşit în februarie, făcând cel puţin 16 morţi în sudul Venezuelei, a anunţat un ofiţer superior, note

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum o ora
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Gimnastică: Guvernul SUA va plăti o sumă impresionantă victimelor agresiunilor sexuale comise de Larry Nassar

HotNews acum 17 minute
​Cazul Larry Nassar, care a provocat un scandal internaţional, continuă să zguduie lumea gimnasticii: guvernul american a anunţat marţi că va plăti aproape 139 de milioane de dolari victimelor agresate sexual de acest fost medic al lotului naţional,

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°