Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Copilul mănăstirii

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 mai 2008 ·

FLORIAN BICHIR: "În zona Ţării Făgăraşului există tradiţia ca, măcar de două ori pe an, preoţii împreună cu credincioşii să meargă „la mănăstire“, cum i se spune Mănăstirii Brâncoveanu."

Pe 22 februarie 1961, un tânăr din localitatea alăturată, Sâmbăta de Sus, muncea cu sârg la sfântul lăcaş. O făcea cu bucurie pentru Dumnezeu. Cu multă pace sufletească, deşi fusese greu lovit de soartă. Tăvălugul naţionalizării pus la cale de comunişti îi luase tot. Cele 9 ha de teren, caii, căruţa. Două dintre fetiţele pe care le lăsase acasă, în urma unei otite tratate cu antibiotic, surziseră. Bucuria, lumina ochilor lui îi era ficiorul de 13 ani, Liviu. „Pe ăsta preot îl fac“, gândea voinicul făgărăşean, când un stupid accident de muncă i-a curmat viaţa.

Jale mare în familie, pentru că unicul întreţinător plecase la cele veşnice. Vremurile erau grele, iar Viorica rămăsese văduvă la 31 de ani cu trei copii. Precum şarpele viclean, un procuror şi-a făcut drum spre casa modestă din Sâmbăta. „Viorico, poţi cere despăgubiri, călugării ăia au bani mulţi şi nu fac nimic, doar vă prostesc pe voi, aştia care credeţi în prostii“. Femeia a refuzat categoric şi, ca să-şi liniştească sufletul, a dat fuga la stareţul mănăstirii, părintele Serafim Popescu. „Eu nu mă judec cu mănăstirea, nu cer bani de la preoţi. Cum să mă judec cu Dumnezeu? Am un băiat care vrea să se facă preot, cum aş putea face aşa ceva?“. Stareţul a privit-o blând: „Şi atunci ce-i ceri lui Dumnezeu?“. „Să-mi văd băiatul preot, să ajung la vârsta de 60 de ani şi să intru în rândul văduvelor cinstite.“ „Viorico, o să te ajute Dumnezeu şi te vei descurca în viaţă cum nici nu poţi gândi acum“, i-a spus stareţul, după ce a binecuvântat-o.

Rămasă fără niciun sprijin, Viorica Streza a strâns din dinţi pentru a-şi ţine copiii la şcoală. Fetele au fost trimise la o şcoală specială din Bucureşti,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum o ora
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Bursă. Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie din România, semnează pentru extinderea acordului de colaborare cu arabii de la Masdar privind dezvoltarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore şi flotante, cât şi implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii

Ziarul Financiar acum 40 minute
O delegaţie a producătorului de energie electrică verde Hidroelectrica (simbol bursier H2O), condusă de Karoly Borbely, preşedinte al directoratului societăţii, participă la vizita de lucru în Emiratele Arabe Unite, care are loc în perioada 17-19 ap

UPDATE - Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Obor / Circulaţia afectată / Sistem pendulă între Dristor şi Iancului şi între Ştefan cel Mare şi Republica

News.ro acum 16 minute
Circulaţia metrourilor este afectată, joi seară, după ce un călător a căzut pe şine în staţia de metrou Obor. UPDATE: ”Până la finalizarea intervenţiei organelor abilitate, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pend

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum o ora
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre. Această propunere va fi discutată în cadrul următorului Consiliu din iunie, a declarat Ylva Johansson, comisaru

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Transmiterea gripei aviare H5N1 la oameni reprezintă ”o îngrijorare enormă”, avertizează Organizația Mondială a Sănătății după răspândirea virusului

G4Media acum 5 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat joi „îngrijorarea enormă” faţă de răspândirea în creştere a tulpinii H5N1 a virusului gripei aviare la noi specii, inclusiv la oameni, informează AFP, citată de Agerpres. „Acest lucru rămâne, cred

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 6 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Preotul Nicolae Tănase: Fetele frumoase atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete. Vor face puşcărie, dar fetele nu sunt chiar nevinovate. Dacă el face şase ani de puşcărie, să facă şi ele trei, patru luni

News.ro acum 2 ore
Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat, la Constanţa, că fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, afirmând că “fetele frumoase atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete”. El a ar

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

14°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°