Ponta a jucat pe subiectul Roşia Montană şi pentru cei din stradă, şi pentru mineri, a balansat între toţi, părând că le dă tuturor dreptate. A combinat un transfer de personalitate cu cel de responsabilitate, până în momentul în care ieşind din mină a băgat Parlamentul în subteran. A recunoscut că le-a permis şi protestarilor din Piaţa Universităţii să blocheze strada, dar i-a aruncat şi pe aleşi în gura minerilor. Se împlinesc aproape trei luni de când premierul Ponta s-a despărţit pe subiectul Roşia Montană de deputatul Ponta, iar de atunci nu a explicat niciodată de ce nu trebuie susţinut proiectul Roşia Montană.

La mijlocul lunii iunie, în momentul dedublării sale, prim-ministrul Victor Ponta a promis că proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană nu va pleca din Guvern spre Parlament până anumiţi paşi obligatorii nu vor fi îndepliniţi. De atunci şi până astăzi, contractul a fost renegociat şi s-au obţinut mărirea gradului de participare a statului român şi majorarea redevenţei.

Şi aici este vorba despre ceea ce domnul Ponta a insistat, pe când se afla în Opoziţie, că reprezintă condiţia obligatorie pentru realizarea proiectului: finalizarea studiilor de mediu, dar şi a celor privind necesitatea investiţiilor. Asta a fost promisiunea cu care Ponta a câştigat alegerile: nu se face fără acordul de mediu.

Deşi premierul Ponta a spus că va prezenta toate datele pentru ca parlamentarii să voteze în cunoştinţă de cauză, nu s-au arătat nici măcar o dată care sunt rezultatele studiilor de mediu. Mai populist şi mai uşor a fost să-i trimită pe toţi parlamentarii în mină, să verifice cu spatele lor furia minerilor angajaţi de Gabriel Resources.

Pe fondul protestelor din stradă şi scindării societăţii, completate cu o criză politică în interiorul USL, strategia premierului Ponta pentru convingerea opiniei pu