După 18 ani, povestea de iubire a prezentatoarei TVR cu Adrian Enache nu se va termina cu o căsătorie. În urmă cu doi ani, Iuliana Marciuc a pus pe deget inelul de logodnă, iar acum explică de ce nu vrea să se mărite.
Iuliana Marciuc și Adrian Enache s-au logodit în iulie 2010, în localitatea bulgărească Balcic, după 16 ani de relație. Cei doi au împreună un băieţel de 7 ani, David și toată lumea se aștepta la nuntă. „Când am făcut logodna, nu am făcut-o cu gândul să urmeze neapărat o căsătorie. Am făcut-o cu gândul de a oficializa în faţa lui Dumnezeu o relaţie care dura de foarte mult timp. Nu a fost cu gândul că logodna este înaintea unei căsătorii. Iar acum, aşa cum am spus de foarte multe ori, nu văd de ce trebuie să schimb o relaţie care merge, slavă Domnului, foarte frumos, riscând ca, o dată cu un act, lucrurile să se întâmple cum s-au întâmplat la alţii. Consider că principalul motiv de divorţ este căsătoria”, a spus prezentatoarea TVR într-un interviu pentru ziarul Click!.
„Au fost câteva zile când nu m-a întrebat nimeni, nimic. Este, totuşi, un laitmotiv, mai ales că, pentru foarte mulţi, după o logodnă urmează o căsătorie. În puţinele momente când Adrian citeşte ziarele, mai află de câte un nou divorţ răsunător şi spune de fiecare dată: "încă un divorţ. Uite, mamă, noi supravieţuim”, a adăugat Iuliana Marciuc.
Chiar dacă pentru mai mulți ani relația lor de iubire a mers în paralel cu căsnicia cântărețului, Iuliana nu s-a considerat amantă. „Nu m-am simţit niciodată aşa pentru că relaţia noastră, după foarte scurt timp, a devenit una publică. Am avut prieteni comuni, am ieşit, am avut vacanţe comune în ţară, în străinătate, am intrat fiecare în familia celuilalt. După mine, amantă înseamnă altceva. Amanta înseamnă o persoană pe care o frecventezi din când în când, cu care nu ieşi în public, cu care nu mergi în vacanţă, cu care nu te afiş