Fotbalistul dinamovist va juca un an sub formă de împrumut, cu posibilitatea de a fi cumpărat pentru suma de 4 milioane de euro Fundaşul dinamovist Cosmin Moţi şi-a văzut visul cu
Fotbalistul dinamovist va juca un an sub formă de împrumut, cu posibilitatea de a fi cumpărat pentru suma de 4 milioane de euro
Fundaşul dinamovist Cosmin Moţi şi-a văzut visul cu ochii, acela de a fi coechipier cu Ştefan Radu la Lazio Roma.
Component al lotului naţional al României la turneul final al Campionatului European, Cosmin Moţi a fost împrumutat pentru un an la echipa lazială, cu dreptul de a fi cumpărat definitiv pentru suma de patru milioane de euro, conform postului Realitatea TV.
Redevine coechipier cu Ştefan Radu
Chiar dacă la Euro 2008 nu a apucat să joace nici măcar un minut, evoluţia sa a fost monitorizată de mai mult timp, iar acum s-a concretizat. Dinamovistul Cosmin Moţi va reface cuplul de fundaşi centrali din Şoseaua Ştefan cel Mare cu Ştefan Radu, aflat de la începutul anului printre componenţii lui Lazio Roma.
Transferul lui Ştefan Radu a devenit definitiv după ce, timp de cinci luni, a evoluat sub formă de împrumut. Tranzacţia a fost confirmată de oficialii dinamovişti. "S-a încheiat contractul pentru Ştefan Radu. El este acum definitiv la Lazio", a spus Vasile Turcu, unul din acţionarii "roş-albilor".
Clubul din capitala Italiei a plătit pentru ex-dinamovist suma de 4.210.000 de euro, după ce, în iarnă, mai achitase 1.190.000 de euro. Claudio Lotito, preşedintele lazialilor, a venit să definitiveze tranzacţia în privinţa lui Radu, dar să-l rezolve şi pe Cosmin Moţi.
Preşedintele executiv al dinamoviştilor, Cristi Borcea, a infirmat însă faptul că s-a vorbit despre transferul lui Cosmin. "Lazio l-a transferat definitiv pe Ştefan Radu, dar nu am discutat nimic despre Moţi sau Lobonţ", a afirmat Borcea.
Au