Autorităţile franceze avertizează că riscul unor atacuri cu bombe e foarte ridicat. "Tricolorii" şi suporterii români ar trebui să evite zonele aglomerate pentru a nu pica exact în centrul unor potenţiale ambuscade islamice
Pe "tricolori" îi aşteaptă în Franţa nu numai un meci dur împotriva lui Gourcuff şi Mexes. Din momentul în care vor ajunge în Oraşul Luminilor, joi după-amiază, băieţii lui Lucescu jr. vor trebui să reziste şi în faţa unei imense presiuni care apasă întreg Hexagonul încă de la mijlocul lunii septembrie: iminenţa unui atac terorist pe teritoriul francez, din partea reţelelor de tip Al Qaida! Bineînţeles, suporterii români dornici să meargă pe Stade de France trebuie să ştie şi ei cam ce atmosferă vor descoperi pe malurile Senei!
S-a interzis vălul islamic
Povestea a căpătat tuşe groase după ce Senatul de la Paris a adoptat legea privind interzicerea vălului islamic în spaţii publice, prevedere care ar urma să intre în vigoare din primăvara lui 2011. Iar referirea se face la purtarea vălurilor de tip niqab (lasă descoperiţi doar ochii) şi burka (acoperă tot corpul). Amenda e de 150 de euro, iar persoanele care obligă o femeie să poarte această vestimentaţie riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un an şi plata a 30.000 de euro!
"Nu s-au ascuns în case"
Autorităţile au avertizat deja populaţia asupra pericolului foarte ridicat. Chiar şeful serviciilor de informaţii interne, Bernard Squarcini, a remarcat că "ameninţarea e la fel de mare ca în '95, atunci cînd Franţa s-a confruntat cu un val de atentate".
Şi totuşi, parizienii îşi văd liniştiţi de viaţa de zi cu zi. Martor e şi Christian Ciocan, ofiţerul de presă al Poliţiei Române, care se află de cîteva zile în capitala Franţei: "Parisul rămîne un oraş civilizat. Viaţa decurge normal aici. Sînt avertismente ale oficialităţilor, dar nu s-a