Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţie inutilă din fonduri europene. Un centru pentru oamenii străzii construit la ţară, fără niciun beneficiar după trei luni de la inaugurare

Publicat in Adevarul, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Primăria comunei Mitocu Dragomirnei a cheltuit 2,5 milioane de euro pentru construirea unui centru de primire în regim de urgenţă, betonarea unor drumuri comunale şi dotarea căminului cultural cu instrumente muzicale şi costume populare. La trei luni de la inaugurare, nicio persoană nu a beneficiat de serviciile centrului social. În anul 2010, Primăriei comunei Mitocu Dragomirnei din judeţul Suceava i-a fost aprobată finanţarea unui proiect din fonduri europene, în valoare de 2,5 milioane de euro, prin măsura 3.2.2. a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Proiectul viza modernizarea drumurilor comunale pe o distanţă de şapte kilometri, înfiinţarea unui centru social pentru persoane cu nevoi speciale şi dotarea căminului cultural Mitocu Dragomirnei cu instrumente muzicale şi costume populare. Acum, la trei luni de la inaugurare, centrul social destinat persoanelor fără adăpost şi victimelor abuzului în familie nu a avut niciun beneficiar. Primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Dan Solcan, recunoaşte că a inclus aces centru în proiectul cu fonduri europene doar pentru a obţine punctaj maxim. „Pentru a obţine punctajul maxim, în orice proiect era nevoie de mai multe componente. Am fost nevoiţi ca pe lângă componenta de modernizare drumuri comunale să ne legăm şi de componentă culturală, dotarea căminului cultural cu instrumente muzicale şi costume populare, şi o componentă socială, un centru de primire pentru persoane cu nevoi speciale. Erau şi alte priorităţi mai mari în comună, dar a fost obligatoriu ca să putem accesa fonduri europene”, a spus primarul Dan Solcan. Un psiholog, niciun beneficiar Construcţia clădirii a fost finalizată în primăvara anului 2013, iar din luna iunie la centru a fost angajat un psiholog. Centru are două dormitoare, o bucătărie, grupuri sanitare, şase birouri şi două săli de socializare. Mina Joger, secretarul comunei Mitocu Dragomirn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 4 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 3 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 5 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 6 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 4 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 10 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°