Când un actor se lansează într-un alt domeniu – politica, de exemplu – , reacţia publicului pendulează între scepticism şi deziluzie.
În arondismentul 13 din Paris există o piaţă botezată după numele unui fachir al ireverenţei: Michel Colucci, alias Coluche, un om cu viaţă scurtă şi urme adânci. Actor, realizator de emisiuni radio şi TV, cofondator al localului „Café de la Gare", ricaneur nestăpânit şi om al replicilor devastatoare, Coluche e un personaj de care ar avea nevoie orice societate pândită de dambla. Aici e-aici. Prejudecata comună vede în actori nişte oameni care trec prin viaţă schimbând piei după piei şi întrupând destine care nu le aparţin. Când un actor se lansează într-un alt domeniu - politica, de exemplu - , reacţia publicului pendulează între scepticism şi deziluzie. Actorul, susură blând clişeele din mintea noastră, e bun în piesă sau pe ecran şi-atât. El trebuie să declame, să pupe şi să tragă spada din teacă, potrivit scenariului. Dincolo de clachetă şi sufleur se întinde un teritoriu unde actorul n-are ce şi pe cine să caute. Politica lui - spun ipocriţii uleioşi - trebuie să rămână scena.
Coluche a trecut cu bocancii peste această judecată boantă. Umorul, inteligenţa scânteietoare şi un civism niciodată înţeles până la capăt de semeni au făcut din el un om incapabil să tacă în faţa proştilor, a ticăloşilor şi a hoţilor. (Cine, dacă nu un spirit rasat ca el, ar fi putut spune că „A fura înseamnă a găsi un obiect înainte să fi fost pierdut"?) Atenţie, Coluche a fost el însuşi excesiv. În septembrie 1985, omul a doborât recordul de viteză al unei motociclete de 750 cc, rulând pe o autostradă franceză cu 252,087 km/h. Numai că excesele lui Coluche nu i-au afectat pe ceilalţi. În schimb, prestaţia lui publică a uimit prin amestecul de implicare, deşteptăciune, intransigenţă şi refuz al compromisului. Coluche a reuşit să fie dat af