Drumarii noştri, cei de toate zilele, ne-au dat astăzi încă un exemplu concret despre cum ştiu cum să ne cheltuiască banii în zadar. În timp ce afară turna cu găleata, angajaţii SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA din cadrul CJ Dâmboviţa, munceau de zor.
Chiar dacă li s-a atras atenţia să nu efectueze lucrări de reparaţii asfaltice dacă vremea nu le permite, muncitorii s-au încăpăţânat şi plombat mai multe gropi exact când afară ploua. S-a întâmplat la ieşirea din Târgovişte, înspre cartierul Sagricom.
„Am dat dispoziţii scrise şi proceduri de lucru, care prevăd că atunci când e ploaie, să nu plombăm. O să verific situaţia semnalată de dumneavoastră şi o să iau măsurile corespunzătoare. De vreo cinci zile decopertăm pentru că timpul nu ne-a permis să asfaltăm şi asta am dispus şi eu, să mai aşteptăm până ne permite timpul. De ce au lucrat tocmai azi, o să verific. Le-am spus clar să nu toarne asfalt dacă plouă pentru că nu ţine”, a declarat Alin Manole, director SC LDP SA.
În următoarele trei luni, muncitorii care nu au urmat instrucţiunile şefilor direcţi, vor primi cu 10% din salariu mai puţin. „La următoarea abatere li se va desface contractul de muncă”, a mai spus Alin Manole.