Independenţa judecătorilor trebuie obligatoriu însoţită de un alt atribut: încrederea.
Jumătate din decizia de ieri a Curţii Constituţionale este absolut scandaloasă.
Dacă putem înţelege raţiunile pentru care reducerea temporară a tuturor pensiilor a fost declarată neconstituţională, e cu neputinţă de închipuit, până la motivarea deciziei, ce raţiuni au dictat menţinerea intactă doar a pensiilor speciale ale magistraţilor, în condiţiile în care restul lumii va primi pensie după principiul contributivităţii. Explicaţia oferită în fugă de judecătorul Ion Predescu, aceea că magistraţii au statut dobândit prin Constituţie, iar restul lumii are statut dobândit prin lege, e în cel mai bun caz o bătaie de joc.
În primul rând, articolele invocate de acesta, 124 şi 125, nu vorbesc nimic despre pensii, ci doar statuează vag noţiuni precum „Înfăptuirea Justiţiei" şi „Statutul judecătorilor". În al doilea rând, nu doar Justiţia, ca putere în stat, este statuată prin Constituţie, ci şi celelalte două puteri, cea legislativă şi cea executivă. Pe logica lui Predescu, ar trebui ca şi parlamentarii, preşedintele sau membrii guvernului să se poată bucura de pensii la fel de nesimţite ca ale magistraţilor.
Să nu uităm însă că, printre cei care au sesizat Curtea, pe lângă politicieni, se numără şi Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pe cale de consecinţă, până la publicarea motivării, putem intui raţiunile care au condus la această decizie preluând retorica permanentă magistraţilor.
Potrivit acestora, orice tentativă de a diminua salariile sau pensiile magistraţilor este un grav atentat la independenţa puterii judecătoreşti. Domnii cu robe uită întotdeauna că independenţa asta pe care societatea le-a dat-o trebuie obligatoriu însoţită de un alt atribut: încrederea aceleiaşi societăţi. O încredere care se poate forma în ani şi se ruinează
