Vladimir Tismăneanu: "Puţine texte au formulat mai direct, mai limpede ori chiar mai brutal natura violentă a ideocraţiei bolşevice, dispreţul total al leninismului în raport cu orice formă de legalitate, deci cu însăşi ideea de Rechtsstaat, decât pamfletul lui Lev Troţki, „Terorism şi comunism”."

În volumul al IIlea din trilogia sa Principalele curente ale marxismului (în curs de apariţie în traducere românească la Editura Curtea Veche), Leszek Kołakowski observa că lucrarea, scrisă atunci când Troţki, universal perceput ca mâna dreaptă a lui Lenin, se afla la putere, fiind comandantul suprem al Armatei Roşii în plin război civil şi război cu Polonia, reprezintă cea mai generală prezentare a teoriei statului sub „dictatura proletariatului”, dar şi „relatarea cea mai explicită a ceea ce avea să fie numit sistemul totalitar”.

Pentru Troţki, principiile kantiene despre natura sacră a vieţii umane nu erau decât un jalnic verbiaj demagogic- preoţesc. Troţki recurgea cu arogantă fervoare, fără urmă de reticenţă ori de auto- îndoială, la glorificarea delirantă a violenţei. Îl prefigura în acest sens nu doar pe hiper-rivalul său Stalin, dar şi pe Mussolini, ori mai târziu pe Mao, Fanon şi Che Guevara. Bolşevismul originar pe care Troţki l-a îmbrăţişat necondiţionat în 1917, însemna cultul partidului- predestinat, al avangardei înzestrate cu acces la cunoaşterea istorică absolută, substitut lumesc al Spiritului Absolut hegelian, deci al divinităţii.

Tocmai acest hubris a dus la cultivarea unui demonism salvaţionist-profetic cu efecte cataclismice. Fundamentul acestei viziuni, dar şi al practicilor teroriste pe care le-a inspirat, este utilitarismul exacerbat în plan etic: apoteoza devotamentului necondiţionat, a acelui spirit de partid (partiinost‘) care avea să facă atâtea ravagii, a credinţei oarbe. Este ceea ce sociologul Steven Lukes