Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase persoane reţinute în dosarul poliţelor de asigurare false au fost arestate. Prejudiciul - 1 milion de lei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Toate cele şase persoane reţinute în dosarul poliţelor de asigurare false au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, printr-o decizie luată de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor de caz. Hotărârea Tribunalui nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

În acest dosar, anchetatorii au făcut, joi, 32 de percheziţii la locuinţe şi sedii de firme, iar în final au ridicat 11 persoane, pentru cercetări legate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi uz de fals. Şase dintre acestea au fost reţinute şi prezentate Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare. Printre cei şase se numără şi Dumitru Macrea, care ar fi liderul grupării din acest dosar, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

Prejudiciul din acest caz, creat unor brokeri de asigurări, este estimat la un milion de lei.

Suspecţii ar fi înşelat mai multe societăţi de brokeraj

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2012 - ianuarie 2013, suspecţii, care sunt administratori sau împuterniciţi ai unor firme care se ocupă de intremedierea contractelor de asigurare, ar fi înşelat mai multe societăţi de brokeraj după ce au încheiat contracte de intermediere în asigurări, folosindu-se de identitatea unor persoane ce deţin cod RAF, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), şi întocmind mai multe acte false în numele acestora.

Ulterior, aceştia au încasat toţi banii, clienţii fiind siguri că au încheiat poliţe de asigurare. Conform unor surse apropiate anchetei, suspecţii aveau puncte de lucru deschise în mai multe mall-uri din Bucureşti.

Acţiunea a fost sprijinită şi de Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 34 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum o ora
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 38 minute
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum 55 minute
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 15 minute
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum 38 minute
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 10 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 9 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°