Cooperarea nu garanteaza succesul. Daca insa tendintele politice actuale se vor consolida, se va putea vorbi de o noua ordine economica internationala, printr-o combinatie de (multa) reforma si (mai putina) revolutie. Asa cum era de asteptat, reuniunea G20 de la Londra s-a incheiat cu un compromis incurajator. Intre ideea unor noi finantari care sa deblocheze sistemul si aceea a unei mai atente reglementari nu exista, in fond, o incompatibilitate vadita, astfel ca liderii principalelor economii au optat, natural, pentru "sI" in detrimentul lui "sau". Inovatiile si mai ales cifrele sint, desigur, impresionante. Specialistii in economie internationala sint in masura sa comenteze, sa evalueze daca raspunsul se ridica la inaltimea provocarii. Reactia pietelor pare pozitiva, insa lupta va fi, in mod cert, una de durata. Tot in acest colt de pagina mi-am permis, cu ocazia precedentului summit G20 din noiembrie 2008, sa anticipez ca situatia actuala creeaza un mediu favorabil cooperarii internationale. Era o previziune deloc sofisticata si, din fericire, ea s-a materializat. Dincolo de bunele oficii ale lui Gordon Brown si de interesul sau ca intilnirea sa produca rezultate, de inclinatia cunoscuta a lui Barack Obama catre solutii de compromis sau de pragmatismul si flexibilitatea liderilor chinezi in chestiunile economice, toate partile angajate in negocieri aveau interesul ca ele sa se incheie cu succes. Unii dintre liderii democratici din Occident - precum Brown sau Angela Merkel - se vor confrunta in curind cu alegeri nationale. Altii, cum ar fi Obama sau premierul japonez Taro Aso, se afla la inceputul mandatului si au nevoie de o rapida consolidare interna. Si conducatorii non-democratiilor au la rindul lor nevoie de sustinere populara, intr-o perioada de dificultati economice majore. Astfel ca summit-ul de la Londra a incaput intr-o fereastra de oportunitate ce a fav