Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce le oferă România profesorilor cu note mari la Titularizare: salarii de mizerie, posturi la ţară

Publicat in Adevarul, joi 21 iulie 2011 · · · ·

În ciuda rezultatelor foarte slabe de la examenul de titularizare din acest an, zeci de profesori au obţinut note de 9 şi 10, rezultate care le certifică pregătirea foarte bună.

Cu toate acestea, profesorii "premianţi" de anul acesta au mai degrabă motive de disperare decât să jubileze. În ciuda notelor foarte bune mulţi dintre ei vor primi repartiţii în alte localităţi decât cele în care locuiesc. Pe profesorii de 9 şi 10 de la titularizare îi aşteaptă de asemenea salarii de ruşine, de câteva sute de lei.

Profesor cu 10 la titularizare: „Meseria asta nu o faci pentru bani, salariul este jignitor!"

Ionela Panainte a luat nota 10 la Biologie, dar cu acest rezultat excelent va ajunge să predea într-o şcoală la 50 de kilometri distanţă de Capitala Moldovei.

Susţine că rezultatul i-a răsplătit munca din facultate, de la masterat, dar şi din anii în care s-a aflat la catedră. În toată viaţa de student a avut o singură notă de 9, iar facultatea a terminat-o ca şefă de promoţie.

La Biologie sunt două posturi titularizabile la care accede: la Andrieşeni şi la Ţibana, dar îl preferă pe ultimul. Recunoaşte cu strângere de inimă că salariul nu e mulţumitor, dar susţine că are vocaţie.

Află aici la ce salariu poate spera un profesor care a obţinut performanţele Ionelei Panaite!

A luat 9 la titularizare, dar se gândeşte să renunţe definitiv la învăţământ

Anca Ioana Rizzoli este profesoară de limba engleză de 8 ani de zile. Anul acesta, la examenul de titularizare, a obţinut nota 9, a doua pe judeţ la disciplina ei. Dezamăgirea, spune ea, este cu atât mai mare cu cât nota nu o ajută cu mare lucru. În anii anteriori, la fiecare examen susţinut a luat peste 9. Cu toate acestea, nu este încă titulară. Şi asta pentru că lipsesc posturile, spune Anca. Ultimul liceu unde a predat ca suplinitor a fost Colegiul Tehnic d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 27 minute
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 3 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 6 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 9 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 9 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale