Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii cimitirelor şi pieţelor, CONCEDIAŢI dacă vorbesc la TELEFON sau ascultă MUZICĂ. Află în ce oraş se întâmplă asta

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 iulie 2013 ·

Cei 40 de angajaţi ai pieţelor şi cimitirelor din Bârlad nu mai au voie să vorbească la telefonul personal sau să asculte muzică la căşti în timpul serviciului. Aceştia vor fi sancţionaţi cu 10%, la prima abatere, iar dacă sunt prinşi vorbind la mobil în mod repetat, vor fi concediaţi, a decis Direcţia pentru Administrarea Pieţelor, Parcărilor şi Cimitirelor Bârlad, instituţie aflată în subordinea primăriei.

"Decizia am luat-o în urma numeroaselor sesizări venite din partea populaţiei. De exemplu, se reclamă faptul că angajaţii din cabina de la intrarea în piaţa centrală în loc să fie atenţi la cei care stau la barieră ei vorbesc la telefon, fiind nevoiţi să aştepte până-şi termină salariatul nostru convorbirea.

Acum au şi acele cartele cu mii de minute incluse pe care, parcă, şi-au propus să le epuizeze în totalitate. Alţi salariaţi stau cu căştile pe urechi şi ascultă muzică, fără să-i intereseze ce se întâmplă în jur, deşi sunt în timpul programului", a declarat, pentru Mediafax, directorul Direcţiei pentru Administrarea Pieţelor, Parcărilor şi Cimitirelor Bârlad, Vasile Ciochină.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ:REZULTATE BAC 2013. Află ce NOTĂ ai luat la examenul de BAC 2013. PLUS LISTELE CU NOTE pentru fiecare județ în parte | HARTĂPe urmele celui mai bogat bugetar. Fabuloasa avere strânsă de fostul şef al pădurarilor din RomâniaEXCLUSIV EVZ. Drama unui om păcălit de poliţist

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:TOP 10 cele mai STRANII LOCUINŢE din lume | GALERIE FOTOO femeie complexă. UIMITOAREA rusoaică-ROBOT /VIDEONebănuite: MISTERELE CEAIULUI VERDE. Ce se poate întâmpla după doar două luni de tratament

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 17 minute
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum 53 minute
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Sorin Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în IULIE

Gandul acum 14 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, urmând ca în iulie, anul acesta, să fie dată în circulație. Infrastructură modernă să ştiţi că în acest moment se construieşte peste tot

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum o ora
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum 53 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 38 minute
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 2 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°