Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea: Jumătate din PDL ar putea lua LECȚII de la PSD

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 21 aprilie 2013 ·

Democrat-liberalii ar putea lua lecții de la social-democrați, crede Elena Udrea, după ce a urmărit Congresul PSD desfășurat, sâmbătă, la Sala Palatului.

"Privind la Congresul PSD, nu pot să nu constat două lecţii pe care jumătate din PDL nu le-a învăţat sau nu le-a pus în aplicare la Convenţia Naţională:- Alegerea unui preşedinte tânăr după eşecul în alegeri, care, iată că în 3 ani, a dus la revenirea PSD la 40%.- Respectul, solidaritatea şi onoarea arătate fostului şef al statului, care a creat, practic, partidul", a scris Elena Udrea pe Facebook.

La Congresul PDL din 23 martie, deși echipa Elenei Udrea a contestat corectitudinea procesului de votare, organizatorii l-au declarat președinte pe Vasile Blaga, iar acesta a închis lucrările cu forța, trimițând acasă delegații.

Citiţi mai mult:ALEGERI CU SCANDAL ÎN PDL. Blaga ales președinte în maniera Vanghelie. Lucrările Convenției, închise forțat în plin proces de contestare a votului

Social-democraţii şi-au ales conducerea, sâmbătă, în cadrul Congresului PSD care a avut loc la Sala Palatului. Victor Ponta a fost reconfirmat președinte al PSD, iar Liviu Dragnea a fost ales președinte executiv. Congresul social- democraților a ales și vicpreședinții partidului. Cea mai interesantă luptă a fost câștigată de Marian Oprișan (Vrancea), care l-a învins pe Nicușor Constantinescu în lupta pentru funcția de vicepreședinte regional (Regiunea Sud-Est).

CITIȚI ȘI:

CONGRES PSD. Ponta, lider absolut. Baronul Oprișan i-a suflat baronului Nicușor Constantinescu funcția de vicepreședinte PSD | VIDEO „Zona intimă” a congresului PSD. Tot ce nu s-a văzut la TV

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum o ora
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum o ora
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum 35 minute
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Vremea se răceşte la finele lui aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 12 minute
După o săptămână cu temperaturi de vară, ultimele zile din aprilie vor fi destul de friguroase, apoi vremea devine caldă, în luna mai, potrivit prognozei pentru următoarele 4 săptămâni, transmise marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM

Ce l-a omorât, de fapt, pe Costel Corduneanu. „Ajunsese să cântărească numai 35 de kilograme!”

Gandul acum 3 ore
Costel Corduneanu a murit după o lungă suferință provocată de problemele de natură cardiacă. În ultimii ani, fostul interlop trăia un adevărat coșmar, în condițiile în care primise un diagnostic cumplit și trăia, fiecare zi, cu perspectiva morții im

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

„Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear” în Ucraina, avertizează şeful AIEA

Libertatea acum 53 minute
Șeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat luni, 15 aprilie, că recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, ocupată de Rusia, pun în pericol siguranța oamenilor și că există posi

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum o ora
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Ligia Deca: Subiectele la Bacalaureat nu sunt grele. Nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

G4Media acum 2 ore
Subiectele la examenul de Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință la PNL Câmpulung, pe 15 aprilie. Chiar dacă au 4 ani programa adaptată, elevii cu

Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau medicamente pentru slăbit contrafăcute

News.ro acum 2 ore
Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau versiuni false ale medicamentelor populare pentru slăbit şi diabet din clasa GLP-1, a declarat directorul general al companiei, Yoav Keren, pentru Reuters.

Vremea

București
acum

22°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

14°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

21°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

15°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°