"Luna de miere" a steliştilor s-a încheiat după ce patronul a început să-i provoace iarăşi pe fani. Scandalul este pe cale să repornească în Ghencea. Sursa: MEDIAFAX
1 /.
La Steaua, liniştea este un termen relativ, care depinde de toanele patronului Gigi Becali. Aşa cum era de aşteptat, fostul oier n-a acceptat să stea în umbră, aşa cum i s-a cerut, ci a început să turuie din nou tot felul de aberaţii pe la televiziunile care continuă să îl bage în seamă cu nesaţ.
Ca să facă "rating", Gigi a trebuit să-şi aleagă şi nişte "victime". Primii care i-au căzut în gheare sunt suporterii. Aceştia au promis că nu se vor lăsa călcaţi în picioare, astfel că declanşarea unui nou război a devenit doar o chestiune de zile.
Redeschiderea ostilităţilor dintre patron şi fani este probabil doar începutul sfârşitului pentru proiectul reconstrucţiei Stelei, plan gândit în amănunt de Piţurcă.
Fostul selecţioner a dat deja semne că nu gustă ieşirile publice ale finanţatorului şi chiar Gigi Becali a recunoscut săptămâna trecută că Piţi i-a interzis să mai laude jucătorii. Deşi n-a spus niciun cuvânt în calitate de manager general al Stelei, se ştie că Piţurcă a anunţat că va pleca imediat ce nu-l va mai putea ţine în frâu pe Becali.
Fanii au criticat "ieşirile necontrolate ale creditorului"
Deunăzi, suporterii "roşalbaştrilor" au acceptat o pace de conjunctură, în speranţa că lucrurile vor reveni la normal în Ghencea. Circul ieftin oferit de Gigi Becali după jocul cu Universitatea Craiova, când s-a urcat pe pragul Maybach-ului şi a început să abereze în stilu-i caracteristic, i-a scos din sărite pe fani. Ei au atras atenţia că nu mai înghit "ieşirile necontrolate ale creditorului acestui club".
Într-un comunicat al AISS (n.r. - Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti) se arată că: "În cazul în car