Nu trebuie făcut un efort prea mare pentru a ne imagina perplexitatea în care se zbate Claudiu Săftoiu azi când, în sfârşit, îşi va strânge lucrurile şi va elibera biroul de pdg al Televiziunii Naţionale. De ce încasează din nou un şut în fund, după cel primit doar după câteva luni în fruntea SIE, şi ajunge iar în stradă?

De ce sunt nemulţumiţi de el cei care l-au instalat într-un post mult ravnit şi îi dau papucii într-un mod atât de dezonorant? Cu ce a greşit? Ce-ar fi putut să facă mai mult ca să-şi dovedească obedienţa ridicată la o cotă greu de egalat? N-a transformat el postul naţional de televiziune într-o goarnă a USL? N-a sulemenit el realitatea până la a o desfigura complet, în aşa fel ca nimic din ceea ce înseamnă viaţa din stradă şi din casele oamenilor să nu mai ajungă pe ecranele puţinilor români care îşi mai pierd timpul urmărind TVR? Ce se putea face mai mult şi nu a făcut? Sunt întrebări pe care, cu siguranţă, şi le repetă la infinit, din ziua în care i s-a cerut să-şi facă bagajele, şi la care nici acum şi nici într-un viitor apropiat nu va fi în stare să găsească răspunsul. În logica lui este nevinovat. Şi, cu siguranţă, în aceea logică are dreptate. Nu cred că ar trebui să privească lucrurile sub semnul tragicului. Oamenii de factura şi de calitatea lui, dispuşi la orice serviciu în slujba oricui îi oferă o demnitate, pot fi oricând recuperaţi şi puşi din nou în postura în care îşi pot proba cu brio slugărnicia şi lipsa de elementară onestitate

Există însă un păcat, la care cu siguranţă nici măcar nu-l duce gândul, şi peste care timpul nu va aşterne niciodată uitarea şi care va rămâne legat de numele lui ca un stigmat pe viaţă. A omorât canalul TVR Cultural, singurul canal cultural din ţară. Cu o judecată proprie doar unui handicapat şi-a motivat decizia prin "economiile" pe care le face în beneficiul instituţiei.

Claudiu Săftoiu,