Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inginerul IT: „Ne-au pus la săpat şanţuri“

Publicat in Adevarul, duminică 21 martie 2010 ·

Deşi erau angajaţi cu funcţii de conducere, administratori de reţea sau casieri, cei 16 au fost trimişi la Bucureşti să sape şanţuri şi să împartă fluturaşi.

Managerii, administratorii de reţea, contabilii şi casierii de la Air Bites susţin că au ajuns bătaia de joc a noilor stăpâni de la RDS&RCS, firma care i-a preluat la începutul anului. Angajaţii spun că şefii lor i-au pus să muncească în condiţii improprii şi, în cele din urmă, i-au delegat la Bucureşti pentru 60 de zile. Indiferent de pregătire, i-au trimis la săpat şanţuri şi împărţit pliante publicitare.

Lovitura de graţie au primit-o vineri cinci dintre angajaţi, care au fost concediaţi „pe motive disciplinare“. „Am depus mai multe plângeri la Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi şi Bucureşti. 16 dintre noi am dat în judecată atât Air Bites, cât şi RDS& RCS pentru că au încălcat Codul Muncii. Voi contesta în instaţă şi decizia de concediere şi cel mai probabil voi solicita şi daune“, a susţinut Alina Drobotă, şef relaţii clienţi în cadrul Air Bites.

Cei 16 au lucrat claie peste grămadă într-un birouaş

Angajaţii Air Bites susţin că nu au fost niciodată informaţi oficial despre reorganizarea companiei. În februarie, cei 30 de angajaţi ai Air Bites au aflat că-şi vor desfăşura activitatea la sediul RCS&RDS şi au fost invitaţi să semneze un contract de muncă pe perioadă de două luni cu SC Fibre Soft Comunicaţii. Cei 16 care au refuzat să semneze au fost înghesuiţi într-un birou şi li s-au încredinţat câteva sarcini minore.

Săptămâna trecută, 11 dintre ei au fost delegaţi la un punct de lucru din Bucureşti. Doar şase persoane au plecat marţi noapte spre capitală, după ce cu mari insistenţe au primit bani de transport. „Ne-au înmânat fiecăruia câte o hârtie prin care eram înştiinţaţi că eram cercetaţi disciplinar pentru că nu am ajuns de luni la Bucureşti. Din acea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

Ziua Constanta acum 43 minute
Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”, conform știripesurse.ro. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 53 minute
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

Ziua Constanta acum 24 minute
Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România: cine este diplomatul Vladimir Lipaev? Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al țării în România. Decretul corespunzător a fost publicat

Cristiano Bergodi, dat afară de la Rapid

HotNews acum 34 minute
Conducerea Rapidului a anunțat oficial în cursul zilei de marți despărțirea de antrenorul Cristiano Bergodi. Înfrângerea cu Sepsi (0-1 din play-off) a dus la îndepărtarea tehnicianului italian. Cristiano BergodiFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutters

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum o ora
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum o ora
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 4 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din țară, timp de 24 de ore

Press Alert acum o ora
Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marți, o i

Spitalul de la Marie Curie, construit din donații de Asociația „Dăruiește Viață”, a fost inaugurat

Libertatea acum o ora
Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociaţia Dăruieşte Viaţă, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori şi 8.000 de firme, a început să funcţioneze şi a preluat copiii internaţi până acum în secţiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie şi ATI

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/23°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°