Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO 20 de ani pentru SMURD Bihor. Dr. Raed Arafat: "Oradea rămâne unul dintre serviciile aflate în  fruntea sistemului de urgenţă"

Publicat in Adevarul, duminică 13 octombrie 2013 ·

Au trecut 20 de ani de când Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Bihor executa prima intervenţie medicală. Doctorul Raed Arafat era cel care a coordonat echipajul, iar după cele câteva săptămâni petrecute la Oradea îşi aduce aminte că şi-a dat peste cap tot programul alimentar, şi chiar s-a ales cu câteva kilograme în plus.

Hotelul Internaţional din Băile Felix a fost gazda festivităţii de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea SMURD, al doilea serviciu de urgenţă după cel de la Târgu Mureş.

“În urmă cu 20 de ani SMURD Bihor executa prima intervenţie în scop medical. Era vorba despre o victimă care a fost lovita de tramvai. A fost primul moment în care SMURD apare ca o structură de pompieri cu medic”, a punctat dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor.

Voluntariatul, baza SMURD

Pe bazele voluntariatul, echipajul a funcţionat până în 1994 când primii medici şi asistenţi au fost angajaţi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. În 1995 s-a creat prima cameră de resuscitare din cadrul Spitalului Judeţea care a funcţionat până în 2007 când s-a înfiinţat Unitatea de Primiri Urgenţe

“Acest mod de lucru inter-spitalicesc şi pre-spitalicesc a fost o parte din secretul SMURD. Medicii cu abilităţi şi calităţi avansate, plus dotarea necesară au făcut astfel încât să se poată interveni în prespital ori de care ori viaţa pacientului era în pericol. Din 2006 SMURD devine parte a noii secţii a spitalului judeţean a Unităţii de Primiri Urgenşe devenind compartiment în cadrul aceleeaşi structuri”, susţine dr. Hadrian Borcea.

Anul 2003 a fost un alt moment important pentru SMURD Bihor, a fost anul în care s-a creat dispeceratul 112, astfel că se schimbă şi modul de preluare a apelurilor de către SMURD.

În 2009 apare primul dispecerat comun al SMURD cu ISU, când apelurile venite prin 112 sunt preluate de către personalul SMURD.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 15 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°