Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sport periculos: tăierea porcului pe ascuns

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 februarie 2008 ·

De dragul obiceiurilor de "acasă", unii români sfidează legile Uniunii Europene şi pot primi amenzi între 6.000 şi 100.000 de euro. Lângă Lleida (Catalonia) se află o mică fermă de De dragul obiceiurilor de "acasă", unii români sfidează legile Uniunii Europene şi pot primi amenzi între 6.000 şi 100.000 de euro.

Lângă Lleida (Catalonia) se află o mică fermă de porci, care, din noiembrie până în aprilie, devine loc de pelerinaj pentru românii din toate colţurile Spaniei. Ei ajung aici atraşi de dorinţa de a tăia porcul ca în România, dar şi de preţul scăzut - 1,5 euro kilogramul "în viu".

Don Carlos, un bătrân fermier spaniol, lucrează cu românii de peste cinci ani. "Sunt cei mai buni clienţi pe care îi am", spune el.

"Deşi mai sunt alte ferme în zonă la care merg românii, eu am clienţii mei fideli. Aceştia taie porcul după aceleaşi obiceiuri şi tradiţii pe care le-am avut şi noi, spaniolii, în urmă cu 15 ani", îşi aminteşte Don Carlos. La fermă, românii îşi aleg animalul, îl cântăresc din ochi şi-i stabilesc preţul cu fermierul. Apoi, fiecare român îşi taie porcul cu mâna lui.

Carne la preţ atractiv

Un porc viu de 100 de kilograme costă 150 de euro. În măcelării, costul unui kilogram de carne de porc depăşeşte trei euro.

Familia Georgean a venit la fermă împreună cu un vecin. "De trei ani venim aici şi tăiem porcul aşa cum vrem noi. Avem spaţiu şi ustensile, e ca <> ", mărturiseşte George, fără a se opri din tranşat. Carnea este împărţită şi pregătită pentru a fi preparată după reţetele învăţate de la bătrâni.

Muzica românească, amestecată cu urletul animalului zbătându-se într-o baltă de sânge se pierd în frig şi-n ceaţă, dincolo de porţile închise ale fermei. Aceste practici sunt ilegale în Spania. Legea prevede ca sacrificarea unui porc să fie făcută fără durere, cu o singură lovitură. Ame

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei: Voi câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu 42%, ca reprezentant al PUSL - FOTO

News.ro acum 25 minute
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei, el venind cu un tricou pe care era scris ”Je suis Pepa Pig!” şi ”Şi eu sunt Interlop”. Primarul a precizat că va câştiga alegerile cu 42%. El a

Accidentul de la 2 Mai - Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu a fost respinsă, iar decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, iar decizia instanţei este definitivă.

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 35 minute
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 35 minute
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 2 ore
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 3 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 5 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Presa internațională: Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului

Wall-Street.ro acum 27 minute
Atacul aerian pe care Israel l-a lansat vineri împotriva Iranului a avut scopul de a demonstra Teheranului că israelienii au capacitatea de a ajunge în centrul ţării persane cu armele lor, a informat vineri The Washington Post, citat de EFE. Ziarul

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°