Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Visca Romania! » Echipa feminină de spadă s-a impus ieri în etapa de Cupă Mondială de la Barcelona

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 12 martie 2012 ·

Imnul României a fost intonat sîmbătă şi duminică la Institutul Catalan de Educaţie Fizică pentru Ana Brînză, apoi pentru echipă. Cîteva minunte, spectatorii au uitat de strigătul lor celebru "Visca Catalunya!"

Ana Maria Brînză, Simona Gherman, Anca Măroiu şi Loredana Dinu s-au urcat din nou ieri pe prima treaptă a podiumului. S-a întîmplat de data aceasta la Barcelona, la etapa de Cupă Mondială găzduită de oraşul care a inspirat multe romane de mister. Despre mister este vorba şi în sportul pe care-l practică spadasinele şi în care faţa le este acoperită de mască. Măşti care pentru cele patru campioane mondiale din România au format de această dată tricolorul.

Simona cea roşie, Ana cea galbenă, Anca şi Loredana cele albastre au avut parte de o duminică minunată. Nici nu avea cum să fie altfel pentru echipa care ocupă primul loc în clasamentul mondial.

Tocmai de aceea au avut primul tur liber, apoi au trecut lejer de adversarul din "optimi" şi au ajuns mască în mască împotriva Germaniei. Ana, Simona, Anca şi Loredana le-au învins pe nemţoaice cu 45-36. Prilej pentru pumni strînşi şi feţe bucuroase, dar venea semifinala cu Rusia, urîta Rusie. Spadasinele române fuseseră învinse în aceeaşi fază, la Doha, de cele patru rusoaice în prima etapă de Cupă Mondială a anului.

Şi revanşa avea să fie una dulce, 45-29. Locul doi era asigurat, dar dublele campioane mondiale mereu vor mai mult. Şi li s-a întîmplat şi de data aceasta. Au întîlnit în ultimul act Ucraina, pe care au învins-o cu 45-39. Şi poza cu zîmbete largi se pregătea. A ieşit aşa: Loredana, Anca, Simona şi Ana cu Dan Podeanu şi Cornel Milan alături înfăşurate în tricolorul pe care Ana îl are de la tatăl său şi pe care îl poartă mereu în geantă cînd merge la concursuri. E momentul în care Simona uită de genunchiul nărăvaş şi de degetul umflat de la mîna dreaptă, Ana de durerile de la închei

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum 40 minute
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 32 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candidai: Cinstit, da

News.ro acum 50 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 4 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 4 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum o ora
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

10°
vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°