Evoluţiile înregistrate în pieţele financiare internaţionale influenţează atât cursul monedei naţionale, cât şi al celorlalte valute din regiune. În urmă cu două zile, bursele Evoluţiile înregistrate în pieţele financiare internaţionale influenţează atât cursul monedei naţionale, cât şi al celorlalte valute din regiune.
În urmă cu două zile, bursele internaţionale aproape că s-au prăbuşit. Leul românesc, zlotul polonez, forintul maghiar sau alte valute central şi est-europene s-au depreciat faţă de euro. Ieri, economia americană a dezvăluit date pozitive, conducând şi la aprecierea monedelor din Europa emergentă. Adică, strânsa corelare a leului cu valutele din regiune înseamnă că rata de schimb va reflecta apetitul pentru risc al investitorilor străini.
Cursul de schimb al monedei naţionale se menţine la peste 3,17 lei/euro. Ieri, Banca Naţională a afişat o rată de schimb de 3,1743 lei/euro, cu 0,25 bani mai puţini decât nivelul înregistrat la începutul acestei săptămâni. Jucătorii din piaţa valutară românească se aşteaptă ca, în perioada următoare, tranzacţiile speculative să fie cele care stabilesc direcţia ratei de schimb.
Astfel, ieri, informaţiile pozitive venite din partea economiei americane au redus apetitul pentru risc, cel puţin la o parte din investitori. Astfel, monedele din pieţele emergene au câştigat teren comparativ cu principalele valute. Spre exemplu, atât zlotul polonez, cât şi forintul maghiar sau coroana cehească s-au apreciat comparativ cu euro.
Analiştii bancari spun că, pentru investitorii internaţionali, valute din Europa Centrală şi de Est sunt analizate în grup. Şi ultimul raport publicat de Banca Naţională arată faptul că rata de schimb a monedei naţionale are o evoluţie tot mai strâns corelată cu cea a valutelor de regiune.
Limitele de variaţie, impuse prin criteriile de la Maastricht
Mai