Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDALUL CONTINUĂ: Actorii principali din filmul “Ipu – condamnat la viață” nu vin la premieră

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 martie 2013 ·

Harvey Keitel și Laura Morante i se alătură lui Gerard Depardieu și boicotează apariția pe piață a peliculei.

După ce, printr-o scrisoare, Gerard Depardieu își manifesta nemulțumirea privind modificarea finalului filmului “Ipu – condamnat la viață”, de către producătorul Giuliano Doman și anunța că nu va fi prezent la premieră, încă doi actori din rolurile principale boicotează lansarea filmului.

Harvey Keitel și Laura Morante spun, printr-o scrisoare pusă la dispoziția presei de către regizorul Bogdan Dreyer, că vor ca finalul peliculei să revină la forma agreată de ei.

„Am acceptat acest rol bazat pe scenariul “So I Say!”, care mi-a fost dat in 2008. Notific ca pe tot parcursul filmarilor, am exercitat rolul meu dupa scenariul original, si nu cel modificat. Eu nu am lucrat deloc dupa scenariul modificat. Plecand de la intelegerea ca finalul filmului va fi acela care este in scenariul original, care mi-a fost incredintat mie, si care sta la baza semnaturii mele pentru acest proiect, atunci eu voi oferi tot suportul meu pentru lansarea vanzarii acestui film.

Harvey Keitel”

„Intrucat fac parte din interpretii filmului “IPU – Convicted to live”, de Bogdan Dreyer, doresc sa afirm solidarietatea absoluta cu regizorul, in contenciosul care il contrapune cu casa de productie, privind montajul definitiv al filmului. Am discutat indelung cu Bogdan inainte si in timpul filmarilor si sunt convinsa ca alegerile lui, in particular vizavi de finalul operei, fac ca filmul sa fie mai interesant, mai emotionant si sa clarifice sensul povestii. Imi doresc ca hotararea dumnealui sa fie respectata si ca filmul sa nu sufere taieturi si schimbari in montaj care sa banalizeze opera si sa o denatureze”.

Laura Morante”

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri

Adevarul acum 2 ore
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri. Totul, pe fondul unei rate de vaccinare scăzută alimentată de lipsa de educație sanitară, frica nejustificat

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

HotNews acum o ora
Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare c

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Uniunea Europeană va impune sancţiuni ce vizează producătorii de drone şi rachete din Iran

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. Lansator iranian de racheteFoto: Iranian Arm

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 9 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită

Gandul acum 16 minute
Weekend-ul e tot mai aproape, iar Gândul vă pregătește pentru următoarele zile de relaxare. Și cel mai mult vă poate binedispune un banc bun | Leul și furnica grăbită, la taifas. Un leu stă la umbra unui pom, când prin fața lui trece în viteză o fur

Suedia adoptă o lege care reduce vârsta pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani

News.ro acum 57 minute
Parlamentul Suediei a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani şi facilitează accesul la intervenţii chirurgicale. Legea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 94 împotrivă în Parlamentul sue

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 12 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°