Din exces de zel, comentatorii portocalii l-au lăudat prea mult pe Ungureanu.
De câteva zile, Traian Băsescu face festival pe televiziuni. Te aştepţi să-ţi sară în faţă şi când butonezi pe Discovery, şi când deschizi frigiderul, şi când ridici capacul de pe oala cu ciorbă. E omniprezent, se bagă în sufletul omului, face glume şi dezvăluiri de seară. Nu poţi să scapi de el decât la publicitate. Şi nici acolo.
Dar care o fi cauza acestei supradoze prezidenţiale? Unii au spus că ţinta a reprezentat-o Victor Ponta. Sau destrămarea USL, atrasă în capcana ofertei de a guverna. Singurul lucru cert este că preşedintele s-a contrazis de atâtea ori în interviurile acordate, încât nu mai înţelege nimeni nimic. Cei mai loviţi sunt oamenii lui Traian Băsescu din politică şi din presă care nu mai ştiu ce să mai susţină. Ponta era bun de prim-ministru, doar a spus-o şi preşedintele, avea şi program, dar sigur că şi-a dovedit incompetenţa, din moment ce a refuzat. Cam la atât se reduce discursul fanilor portocalii care nu au reuşit nici până în ziua de azi să înghită broasca râioasă a ofertei prezidenţiale adresate lui Ponta şi să şi zâmbească în acelaşi timp. Grea misiune!
Dar mai există o posibilă explicaţie. Interviurile mitraliate ale lui Traian Băsescu vin după uriaşul succes de audienţă înregistrat de Antena 3 cu premierul Ungureanu. Din păcate, din pasiune politică, lumea s-a repezit să critice prestaţia lui Mihai Gâdea. Adversarii lui Băsescu au fost dezamăgiţi că Ungureanu nu a fost călcat în picioare. Fanii preşedintelui au exultat ridicându-i statuie lui Mihai-Răzvan Ungureanu pe care l-au transformat pe loc în erou şi salvator al României. Din exces de zel, comentatorii portocalii şi-au pierdut capul. Mihai-Răzvan Ungureanu a avut o prestaţie bună, dar nu a spus nimic important pentru românii care aşteaptă lămuriri de la şeful Guvernului. Premierul