Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marian Cozma a fost îngropat

Publicat in Adevarul, vineri 13 februarie 2009 ·

Fostul handbalist Marian Cozma, înjunghiat mortal duminică dimineaţă, în oraşul maghiar Veszprem, a fost îngropat astăzi la cimitirul Pipera din Bucureşti. La ceremonie au asistat circa o mie de persoane, care au scandat şi au aplaudat minute în şir numele internaţionalului român. În sicriul lui Cozma au fost puse un tricou al echipei de club la care a activat în Ungaria, Veszprem, şi o minge de handbal.

Cinci preoţi au oficiat slujba de înmormântare a handbalistului la Biserica Teiul Doamnei Ghica din Bucureşti. Slujba a început în jurul orei 12:30, în biserică fiind prezenţi familia, oficiali români din handbal, delegaţia maghiară care cuprinde echipa MKB Veszprem, dar şi oficialităţi locale din oraşul maghiare. Aproape o mie de persoane au aşteptat în timpul slujbei în curtea bisericii. Ceremonialul religios a durat până la ora 14:00.

În jurul orei 9.30, cortegiul cu trupul neînsufleţit al handbalistului Marian Cozma a plecat de la casa părintească a sportivului, din cartierul Tei, spre sediul CS Dinamo, unde a fost depus în sala de trofee timp de două ore. Înainte de plecarea cortegiului ce cuprindea zeci de maşini, la casa părintească a lui Cozma s-a ţinut o mică slujbă, la care au fost prezente aproximativ 300 de persoane.

Sicriul cu trupul lui Marian Cozma a fost depus, vineri dimineaţă, în jurul orei 10.20, la sediul clublui CS Dinamo, unde suporterii şi-au luat rămas bun de la el. La acest eveniment au participat, printre alţii, preşedintele CS Dinamo, Marcel Popescu, vicepreşedintele FRH, Petre Paleu, preşedintele COSR, Octavian Morariu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, secretarul de stat în MTS, Octavian Belu, jucătorii echipei la care activa jucătorul, MKB Veszprem, însoţiţi de antrenorul Lajos Mocsai, preşedintele Federaţiei Ungare de Handbal, Istvan Kiss, p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 2 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 5 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Un autobuz a căzut de pe un pod. Un copil de 8 ani este singurul supraviețuitor

Adevarul acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 8 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale