Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crăciunul şi Revelionul aglomerează vămile

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 decembrie 2008 ·

Sărbătorile readuc aglomeraţia în principalele puncte de frontieră de la graniţele cu Ungaria şi Bulgaria.

Aşa avertizează poliţiştii de frontieră, care se aşteaptă ca traficul în vămile Nădlac şi Borş (pe frontiera de vest), dar şi la Giurgiu (pe frontiera de sud) să crească considerabil încă din acest weekend. Motivul: sute de mii de români care lucrează în străinătate se vor întoarce în ţară pentru a-şi petrece Sărbătorile, acestora adăugându-li-se alte câteva sute de mii de conaţionali care-şi vor petrece Crăciunul sau Revelionul în străinătate.

„Dacă ar fi să ţinem cont doar de luna decembrie a anului trecut, ne aşteptăm ca, în următoarele două săptămâni, frontierele României să fie tranzitate de peste 2.000.000 de persoane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire (faţă de aproximativ 1,3 milioane într-o perioadă obişnuită). De aceea, aproximativ 3.000 de poliţ işti vor supraveghea, zilnic, frontierele“, susţin oamenii legii.

Aceştia le recomandă românilor care vor intra sau vor ieşi din ţară în această perioadă să folosească toate punctele de trecere de la graniţa cu Ungaria (Cenad - judeţul Timiş; Nădlac, Turnu, Vărşand - judeţul Arad; Salonta, Borş, Valea lui Mihai, Săcuieni - judeţul Bihor sau Urziceni şi Petea - judeţul Satu-Mare) şi Bulgaria (Giurgiu; Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă - judeţul Constanţa sau Bechet şi Calafat - judeţul Dolj).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 57 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 51 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Ucraina îl DECOREAZĂ pe Alain Delon pentru sprijinul acordat țării încă de la începutul războiului

Gandul acum 7 minute
Ucraina îl va decora pe Alain Delon cu Ordinul de Merit pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării încă de la începutul răboiului cu Rusia, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP. ”Încă din p

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 28 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 12 minute
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Delgaz Grid a identificat circa 400 de cazuri de consum fraudulos de energie în primul trimestru din 2024

Adevarul acum 8 minute
Circa 400 de cazuri de potenţial consum fraudulos, de aproximativ 5,9 milioane kWh, cu un prejudiciu de peste 2,7 milioane de lei, au fost identificate în primul trimestru din acest an, arată o statistică publicată, vineri, de Delgaz Grid.

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum o ora
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°