Odată ajuns acasă de la spectacolul cu piesa Barrymore de William Luce, spectacol montat la Studioul “Euphorion” al Teatrului Naţional din Cluj de tânărul regizor Tudor Lucanu, am simţit din nou nevoia să caut un capitol, mai exact câteva rânduri dintr-o carte.
Mi se întâmplă adesea ca un spectacol să mă trimită la câte o carte şi îmi face plăcere să cred că aceasta nu se datorează doar faptului că înainte de orice sunt profesor, ci pentru că între teatru şi cărţi există o legătură intimă şi de fineţe.
Volumul căutat se numeşte Dincolo de rol sau Actorul nesupus, e scris de George Banu şi a apărut în limba română în 2008 la editura Nemira din Bucureşti. Capitolul pe care doream să îl recitesc se intitulează Bătrânii actori şi prezenţa timpului, iar rândurile de care mi-am adus aminte odată încheiată reprezentaţia sunt următoarele:
„Pe o scenă, ceea ce atrage nu este rolul care disimulează vârsta, ci rolul care se hrăneşte din vârstă, care aminteşte, în mod evident, o viaţă consacrată teatrului, un parcurs de actor, o experienţă trăită....Actorul bătrân rămâne inseparabil şi de biografia personajului, şi de cariera sa. Memorie dublă. Dar trebuie diferenţiat actorul doar bătrân de actorul bătrân-celebru, actorul care doar afişează o vârstă de actorul care, mai presus de orice, evocă un teatru reînsufleţit cu fiecare dintre apariţiile sale”.
Spectacolul „Barrymore” la Teatrul Naţional Cluj-Napoca FOTO Ioana Ştef
Fără doar şi poate, William Luce nu a scris Barrymore cu gândul că odată rolul principal masculin va fi interpretat de actorul clujean Anton Tauf, tot la fel cum nu s-a gândit că în alte spectacole cu piesa în cauză vor juca Ştefan Iordache sau Christopher Plummer. E meritul lui Anton Tauf, dar e şi meritul lui Tudor Lucanu de a fi lucrat în asemenea chip la acest spectacol încât tu, spectator, ai impresia că rolul principal