Antrenorul Hodgson a pierdut dramatic a doua finală a carierei, 1-2 cu Atletico, însă minunea reuşită la Fulham va rămîne în istoria fotbalului. Schalke l-a bătut în 1997 la penaltyuri
În 285 de zile, 19 meciuri şi 30.000 de kilometri parcurşi pe continent, a transformat o glumă de vacanţă într-un vis european, spulberat la numai 4 minute de loteria penaltyurilor. Cea care i-a fost fatală şi în 1997, în prima finală de Cupa UEFA pierdută cu Inter contra lui Schalke. Maratonul către glorie al lui Hodgson s-a oprit miercuri la Hamburg, dar povestea carierei de 35 de ani a celui mai valoros antrenor al sezonului în Premier League continuă.
Englezul care nu a jucat niciodată la nivel profesionist a uimit iar, cu al 15-lea proiect în periplul prin 8 ţări. Experimentul Fulham, pornit chiar în Londra natală, a schimbat în doi ani şi jumătate, şi cu bani puţini, o candidată la retrogradare în ucigaşul în serie al granzilor.
Atras de provocări, Hodgson a fost mereu creator de echipe. Performanţele reuşite cu Halmstads (ca debutant!) şi cu Malmo au intrat în istoria fotbalului suedez. Pe care l-a lăsat în 1990, din cauza taxelor uriaşe: "Şi dacă aveai salariu bunicel, cu impozite de 65% nu-ţi rămînea mare lucru". Roy căuta altceva. Elveţia l-a propusat, via Xamax, cu care le-a învins pe Real şi Celtic, către "naţionala" pe care a dus-o la CM 1994, după 28 de ani de secetă!
Aşa a ajuns în Italia, unde, ca al treilea antrenor al erei Massimo Moratti, a suit Interul în doi ani pe locul 3 şi la numai 11 metri de Cupa UEFA. El a pus bazele echipei care avea să şi cîştige fără el trofeul în 1998, impunîndu-şi stilul axat pe fizic şi pe strategia defensivă. Experienţa eşuată la Blackburn l-a făcut să rateze postul de selecţioner al Angliei, acontat de Eriksson în 2000. Dar a găsit puterea ca, la 62 de ani, să mai scrie o poveste
