Dumitru Iuga, lider al Sindicatului Liber al Televiziunii în 1990, contrazice tot ce a spus Răzvan Theodorescu în dialogul cu „Adevărul“. Dumitru Iuga (67 de ani), lider al Sindicatului Liber al Televiziunii în 1990, vorbeşte despre felul în care s-a oprit emisia la TVR la 13 iunie.
E limpede că decizia abuzivă a fost luată la ordin politic, spune Iuga. Fostul lider sindical îi nominalizează pe Răzvan Theodorescu, preşedinte al Radioteleviziunii în 1990, şi pe Emanuel Valeriu, directorul general al instituţiei în aceeaşi perioadă, drept oamenii-cheie ai lui Iliescu, „plasaţi" special în interiorul Televiziunii.
Teza lui Iuga este că atacatorii Televiziunii au fost golani coordonaţi de Bebe Ivanovici, om de bază al FSN la acea vreme şi unul dintre cele mai sinistre personaje din politica românească postdecembristă. Iuga e convins că episodul opririi emisiei a făcut parte din regia mineriadei de la 13-15 iunie 1990, în care Puterea a tras toate sforile. Dumitru Iuga a fost salariat al Radioteleviziunii din 1968, fiind inginer electronist.
În 1984 a fost condamnat la 12 ani de închisoare sub acuzaţia de complot împotriva orânduirii socialiste. A fost eliberat după şase ani de detenţie în baza unui decret dat de Nicolae Ceauşescu în 1988. L
a 12 decembrie 1989 a fost arestat din nou şi a fost eliberat la 22 decembrie 1989, la scurt timp după fuga cuplului dictatorial. A revenit în Televiziune şi, din 1990, a înfiinţat Sindicatul Liber al Radioteleviziunii despre care spune că stătea „ca un os de peşte în gâtul oamenilor Puterii din Televiziune". Dumitru Iuga a părăsit Televiziunea în 2006 şi în prezent este pensionar.
La 13 iunie 1990 a fost întreruptă emisia la Televiziune.Dumneavoastră unde vă aflaţi, cum au decurs lucrurile, cronologic?
După atacul forţelor de ordine de dimineaţă, spre prânz, „Piaţa Univers