Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO CIA, înfrântă de justiţia italiană

Publicat in Adevarul, vineri 6 noiembrie 2009 ·

Un judecător italian a condamnat 21 de agenţi americani şi un civil la cinci ani de închisoare şi pe un al 22-lea agent secret la opt ani de detenţie, pentru că ar fi răpit un imam egiptean, în Milano, în 2003. Hotărârea unui tribunal italian demonstrează limitele Washingtonului în a-şi proteja agenţii secreţi care acţionează în străinătate, inclusiv în state aliate, aşa cum este Italia. Statele Unite şi-au exprimat „dezamăgirea“, după ce un judecător italian a decis să condamne 23 de americani, dintre care 22 sunt agenţi ai CIA, până la opt ani de închisoare, pentru că ar fi răpit un imam egiptean de pe o stradă din Milano. Cea mai dură pedeapsă, de opt ani, a fost primită de Robert Seldon Lady, fostul şef al biroului CIA de la Milano. Cei 23 de americani ar fi participat la răpirea lui Abu Omar, transportat ulterior, în Egipt, ţară care practică tortura. „Judecătorul nu a exprimat încă nicio opinie scrisă, astfel încât nu suntem în poziţia în care să putem comenta această decizie“, a explicat Ian Kelly, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Alţi trei agenţi CIA au fost achitaţi, judecătorul Oscar Magi invocând în cazul lor imunitatea diplomatică de care aceştia ar beneficia. În orice caz, nici unul dintre americanii judecaţi nu a fost în sala tribunalului italian şi nici nu se află în custodia autorităţilor italiene. Cel mai probabil, toţi aceştia se află în prezent pe teritoriul american.

Guvernul italian a ignorat cererea procurorilor care solicitaseră autorităţilor de la Roma să ceară extrădarea celor 23 de americani. Guvernul lui Silvio Berlusconi a fost unul dintre aliaţii cei mai apropiaţi ai fostei administraţii republicane. Tocmai de aceea, Berlusconi a criticat procesul, explicând că acest ar putea afecta imaginea Italiei în lume.

„Semnal puternic“

„Verdictul trimite un semnal puternic as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 56 minute
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va fi audiat acasă

Wall-Street.ro acum 18 minute
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, sunt aşteptaţi la Parchetul General Gelu Voican Voiculescu, fost

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum o ora
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°