Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfatul lui Lazea pentru marii deponenţi: „Fiecare să plaseze câte 100.000 de euro în cele 42 de bănci. Cine are mai mult de 4,2 milioane de euro, să investească pe bursă“

Publicat in Adevarul, marți 26 martie 2013 ·

Populaţia ar trebui să constituie depozite de sub 100.000 euro, iar cei cu lichidităţi de peste 4,2 milioane de euro să le împartă în cele 42 de bănci din România şi să investească diferenţa în piaţa de capital, la bursă sau în fonduri de investiţii, a declarat Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României.

Întrebat dacă vor apărea efecte în piaţa internă după deciziile luate în Cipru şi dacă populaţia ar trebui să se teamă în legătură cu siguranţa plasamentelor din bănci, Lazea a arătat că există suficiente instituţii de credit în România astfel încât populaţia să-şi constituie depozite de sub 100.000 de euro, plafon care este garantat.

Fondul Naţional de Garantare a Depozitelor Bancare garantează sume de până la 100.000 de euro de deponent pe instituţie bancară.

"Fiecare are posibilitatea să plaseze câte 100.000 de euro în cele 42 de bănci. Cine are mai mult de 4,2 milioane de euro, să investească (diferenţa - n.r.) în piaţa de capital, pe bursă sau în fonduri de investiţii", a spus Lazea.

Oficialul băncii centrale sfătuieşte populaţia să nu ţină banii "la saltea", pentru că oricât de mică ar părea dobânda oferită de bănci, suma primită protejează împotriva măcar parţial împotriva devalorizării.

Depozitele din Cipru sunt garantate, la fel ca şi în România şi restul UE, în limita a 100.000 de euro, însă pentru sumele ce depăşesc acest prag pierderile s-ar putea situa la 40%, în urma condiţiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe.

Acordul dintre Cipru şi statele zonei euro pentru împrumuturi de 10 miliarde de euro prevede pierderi pentru deponenţii cu peste 100.000 de euro de la cele mai mari două bănci ale ţării. Cyprus Popular Bank (Laiki) va fi închisă, iar depozitele de la cea mai mare bancă, Bank of Cyprus, vor înregistra pierderi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 55 minute
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 28 minute
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum o ora
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 3 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum o ora
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum o ora
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Ucraina îl DECOREAZĂ pe Alain Delon pentru sprijinul acordat țării încă de la începutul războiului

Gandul acum o ora
Ucraina îl va decora pe Alain Delon cu Ordinul de Merit pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării încă de la începutul răboiului cu Rusia, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP. ”Încă din p

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 2 ore
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°