Tinerii interpreţi români se reunesc, iar concertele lor sunt o bună formă de promovare a imaginii României în lume.Se întâlnesc uneori, undeva în Europa, sub numele de Ensemble Contempo şi împărtăşesc bucuria de a face muzică de cameră împreună, chiar dacă locuiesc în oraşe şi ţări diferite. În urmă cu 25 de ani erau toţi elevi ai Liceului de artă „George Enescu” din Bucureşti, dar ulterior s-au răspândit în întreaga lume. O frumoasă întâmplare culturală – ciclul Seri de muzică de cameră românească la Berlin, realizat de InterServ Conect şi finanţat printr-un proiect Promocult al Ministerului Culturii şi Cultelor, cu sprijinul Ambasadei României în Germania – i-a adus împreună pe scena sălii Curt Sachs a Muzeului Instrumentelor Muzicale de la Berlin.
I-am putut asculta în formulă completă în „Cvintetul cu pian nr. 1 op. 89 în re minor” de Gabriel Fauré, în care Ensemble Contempo a dovedit consistenţa artistică a unei generaţii de muzicieni formate în ţară, care, în acest moment, fără să-şi propună acest lucru, propagă imaginea României în lume într-o manieră pe cât de pozitivă, pe atât de lipsită de preţiozitate.
Cine sunt ei? Violonista Adriana Winkler, până nu de mult concert-maestru al orchestrei din Santiago de Compostella din Spania, actualmente ataşată culturală a Ambasadei României la Berlin, violonista Mihaela Smolean şi violistul Teodor Coman, stabiliţi la Paris şi membri ai Orchestrei Radio France şi respectiv Orchestre Nationale de France, violoncelistul Radu Nagy, care activează în Italia şi la Berlin, şi pianistul Cristian Niculescu, stabilit şi el la Berlin.
Trei seri româneşti
Acesta a fost al treilea şi ultimul din ciclul Seri de muzică de cameră la Berlin, care, propunându-şi promovarea artei interpretative româneşti, a adus pe scenele de la Konzerthaus Berlin, Kleiner Saal (23 septembrie), K