Militarii din Irak şi Afganistan vor primi chestionare pentru depistarea posibilelor leziuni ale creierului, generate de explozii Ministerul britanic al Apărării a demarat un studiu de
Militarii din Irak şi Afganistan vor primi chestionare pentru depistarea posibilelor leziuni ale creierului, generate de explozii
Ministerul britanic al Apărării a demarat un studiu de amploare privind depistarea leziunilor traumatice ale creierului (LZT) în rândul soldaţilor din Irak şi Afganistan. Boala a fost catalogată deja de americani drept o amprentă a actualelor conflicte militare, deoarece majoritatea soldaţilor din războaiele anterioare nu ajungeau să trăiască pentru a fi afectaţi.
Britanicii au fost alarmaţi de estimările americanilor care arată că aproximativ 20% dintre soldaţii care se întorc de pe front suferă de această afecţiune. Londra a confirmat ieri faptul că a început să distribuie chestionare soldaţilor din Irak şi Afganistan, ca parte a unui program de autoevaluare pentru a vedea dacă prezintă simptome incipiente.
Oficialii britanici au declarat că lucrează împreună cu cei americani pentru a investiga afecţiunea, însă un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a declarat că "nu există încă elemente care să ducă la concluzia că boala este atât de răspândită".
"Este un domeniu extrem de complex. Nu avem nicio posibilitate de a şti că estimările specialiştilor americani sunt corecte, deoarece este discutabilă însăşi definiţia afecţiunii", a spus el. El a precizat că, în unele cazuri, simptomele au durat numai 72 de ore, în 80% din cazuri au durat două săptămâni, iar peste 90% din victime au fost afectate timp de circa trei luni.
Echipamentele moderne permit acum supravieţuirea în explozii ce ar fi fost fatale în războaiele anterioare, dar acest lucru a generat afecţiuni noi. "Este ca atunci când au fost înfiinţate airbegu