Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soacra killerului ratat Vitalie Proca: „E victima unei înscenări“

Publicat in Adevarul, vineri 15 februarie 2013 ·

Venera Gasparean susţine că ginerele său, acuzat de două tentative de omor la comandă – împotriva unui bancher rus şi a unui om de afaceri român - ar fi nevinovat. Între timp, MAI a pornit o anchetă penală pentru a stabili cum a obţinut Vitalie Proca paşaport, în noiembrie 2010, la puţin timp după eliberarea condiţionată din puşcărie, având interdicţie de a părăsi ţara

Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat o cauză penală pentru a elucida cum s-a făcut Vitalie Proca, presupusul asasin la comandă arestat la Moscova, cu un cazier juridic curat şi un paşaport, care i-au permis să obţină vize şi să iasă în afara ţării, inclusiv în UE. Şi asta în condiţiile în care bărbatul avea interdicţie de a părăsi ţara, fiind eliberat condiţionat din puşcărie, când mai avea de ispăşit patru ani şi o lună din termenul de detenţie.

CONDAMNAT PENTRU INFRACŢIUNI GRAVE

Vitalie Proca, condamnat în 1998 pentru dublu omor, jaf, furt şi alte infracţiuni grave la detenţie pe viaţă şi căruia i-a fost ulterior în câteva rânduri redusă pedeapsa, a fost eliberat din închisoare printr-o încheiere emisă la 23 septembrie 2010 de către magistratul Andrei Balan de la Judecătoria Rezina. Solicitat de „Adevărul“, acesta a refuzat să vorbească. Preşedintele instanţei, Tudor Leahu, ne-a spus însă că totul a fost legal: „Administraţia penitenciarului a solicitat eliberarea lui Proca, a prezentat toate actele. Caracteristica era pozitivă, avea 2/3 din termen ispăşit. Procurorul n-a avut obiecţii. Judecătorul de instrucţie n-avea motive să respingă demersul. Ulterior nimeni nu a contestat încheierea. Posibil, să fi dosit cei de la penitenciar ceva, dacă cineva avea vreun interes“, a explicat Tudor Leahu. Şi asta deşi anterior, în 2008, instanţele au respins un demers al Departamentului Instituţii Penitenciare de a-l elibera pe Proca din motive de sănătate, motivând că a încălcat de peste 50

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 3 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 8 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 2 ore
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum 3 ore
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

3°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°