Preţurile au continuat să crească destul de puternic în a doua lună a anului, conducând la o inflaţie anuală de 5,7%, potrivit datelor Statisticii.
În februarie, cel mai mult au crescut preţurile la mărfuri nealimentare, cu 0,42%, acestea fiind urmate de cele la preţuri alimentare, cu 0,29% şi de cele la servicii, cu 0,22%.
Unele alimente s-au scumpit puternic în a doua lună a anului, topul fiind condus de cartofi, al căror preţ a urcat aproape cu 4%, şi de fasole boabe şi alte leguminoase, care au înregistrat o creştere cu aproape 3% faţă de ianuarie.
În categoria mărfurilor nealimentare sau scumpit cel mai mult cărţile, ziarele şi revistele, cu aproape 2,5%, dar şi combustibilii, cu 1,3%, şi ţigările, cu 0,5%.
În categoria serviciilor cel mai mult s-au scumpit cele de apă, canal, salubritate, cu 0,73%.